România va primi 1.000 de cutii de medicamente favipiravir din partea Ungariei, pentru bolnavii de Covid

peter szijjarto ministru ungaria
Agerpres

Ungaria sare în ajutorul României pentru tratarea pacienţilor COVID-19 și va livra, la începutul săptămânii viitoare, 1.000 de cutii de medicamente favipiravir.

După ce joi, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Péter Szijjártó, a anunțat că Ungaria vine în ajutorul României pentru tratarea pacienţilor COVID-19, vineri, agenția maghiară MTI a transmis că Guvernul de la Budapesta va trimite României, la începutul săptămânii viitoare, 1.000 de cutii de medicamente favipiravir.

Potrivit lui Péter Szijjártó, al patrulea val al epidemiei a sosit, fără niciun dubiu. „Cei nevaccinaţi pot ajunge foarte uşor în situaţii grave. Acest lucru s-a dovedit la nivel mondial. Ţările cu rate mai mici de imunizare se confruntă cu probleme mai grave”, a formulat ministrul.

„În ceea ce priveşte România, necazul 'nu a venit singur', toată lumea a putut auzi săptămâna trecută de teribilul incendiu dintr-un spital, a amintit ministrul. Suntem gata să ne ajutăm vecinii, ne consultăm în acest sens în mod regulat cu Hunor Kelemen, vicepremierul României. În prima etapă, la începutul săptămânii viitoare vom trimite 1.000 de cutii din medicamentul favipiravir. Acest medicament oferă şanse bune – în unele cazuri – de a evita sau de a trata simptomele mai severe cauzate de coronavirus”, a adăugat ministrul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Studiu: Doar unul din două cazuri pozitive de COVID confirmate cu RT-PCR este identificat şi prin test rapid
Studiu: Doar unul din două cazuri pozitive de COVID confirmate cu RT-PCR este identificat şi prin test rapid

Doar 53% din totalul persoanelor diagnosticate pozitiv cu infecţia SARS-CoV-2 prin testele RT-PCR au fost detectate şi prin teste rapide, arată rezultatele unui studiu realizat de MedLife.

Ivermectina: modul în care a fost creat un medicament „miraculos” Covid
Ivermectina: modul în care a fost creat un medicament „miraculos” Covid

Ivermectina a fost numită un medicament „miraculos” Covid, susținut de anti-vaxxeri și recomandat de autoritățile sanitare din unele țări. BBC a dezvăluit că există erori grave într-o serie de studii cheie pe care se bazează promotorii medicamentului.

Ungaria s-a oferit să ajute România în tratarea pacienților COVID-19
Ungaria s-a oferit să ajute România în tratarea pacienților COVID-19

Ungaria a oferit României ajutor pentru tratarea pacienţilor COVID-19.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.