Scandal sexual la Spitalul Județean din Brăila. Un asistent este acuzat că a abuzat o minoră. „A întins-o și a sărutat-o”

×
Codul embed a fost copiat

S-au adus acuzații grave la Spitalul Județean din Brăila. Un asistent de 36 de ani este bănuit că ar fi agresat sexual o pacientă de numai 15 ani.

 

Atât polițiștii cât și conducerea Spitalului au deschis câte o anchetă.

Fata de 15 ani este din orașul Însurăței și venise la unitatea medicală din Brăila pentru a face gimnastică recuperatorie, întrucât suferă de scolioză. Ea le-a povestit polițiștilor că asistentul medical a pus-o să se dezbrace, a atins-o într-un mod necuviincios și chiar ar fi sărutat-o fără voia ei.

Mai întâi, însă, fata le-a mărturisit părinților ce s-a întâmplat. Tatăl ei nu a stat pe gânduri și a mers direct la poliție.

Elena Ostache, purtător de cuvânt IPJ Brăila: „Minora ar fi fost agresată sexual de către un asistent specialist în timpul efectuării unei recuperări. În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală".

Citește și
incendiu
Un bloc întreg din București a fost evacuat, după ce un apartament a luat foc de la un telefon pus la încărcat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Deocamdată, suspectul, în vârstă de 36 de ani, este cercetat în libertate. În paralel, și la spital se face o anchetă.

Mariana Pătârlăgeanu, consilier juridic, Spitalul Județean Brăila:Ce vă pot spune în prezent este că salariatul nostru, cazul lui pentru presupusele fapte se află în cercetare, la acest moment”.

Dacă va fi găsit vinovat, deoarece victima este minoră și se afla sub îngrijirea lui, asistentul riscă de la trei până la zene ani de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Medicii au smuls capul unui bebeluș la naștere, după care l-au cusut la loc. „Ești trează, mamă? Hai să ne luăm rămas bun”
Medicii au smuls capul unui bebeluș la naștere, după care l-au cusut la loc. „Ești trează, mamă? Hai să ne luăm rămas bun”

O mamă din Brazilia a povestit cea mai traumatizantă experiență prin care a trecut. Ea s-a dus la spital să nască, însă a avut parte de un scenariu rupt din filmele de groază.  

Un bloc întreg din București a fost evacuat, după ce un apartament a luat foc de la un telefon pus la încărcat
Un bloc întreg din București a fost evacuat, după ce un apartament a luat foc de la un telefon pus la încărcat

Un bărbat a ajuns la spital după ce apartamentul său, din Sectorul 3 al Capitalei, a fost cuprins de flăcări. Incendiul ar fi pornit de la o priză, unde era pus la încărcat un telefon.  

Accident în sectorul 2 al Capitalei. O mașină în care se afla o femeie, lovită într-o intersecție
Accident în sectorul 2 al Capitalei. O mașină în care se afla o femeie, lovită într-o intersecție

Ghinion pentru o femeie transportată la spital, cu un autoturism privat. A fost rănită într-un accident rutier, după ce mașina în care se afla, condusă regulamentar de o șoferiță de 46 de ani, a fost lovită într-o intersecție, în sectorul 2 al Capitalei.

Incendiu pe bulevardul 1 Decembrie din Capitală: Locatarii au fost evacuați. O persoană a fost dusă la spital
Incendiu pe bulevardul 1 Decembrie din Capitală: Locatarii au fost evacuați. O persoană a fost dusă la spital

Un incendiu a izbucnit, luni seară, într-un apartament situat într-un bloc pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din Capitală.  

Accident grav în județul Cluj. Un bărbat de 68 de ani a murit, iar o femeie a ajuns la spital
Accident grav în județul Cluj. Un bărbat de 68 de ani a murit, iar o femeie a ajuns la spital

Impact mortal pe o șosea din județul Cluj. Un șofer a pierdut controlul volanului într-o curbă, iar mașina lui a ajuns pe contrasens, unde a lovit un autoturism condus de un bărbat de 68 de ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.