Se montează noi camere de supraveghere în Bihor, pentru a-i prinde pe cei care aruncă gunoaie în parcări

×
Codul embed a fost copiat

După ce aproape 40 de bihoreni au fost prinși cu ajutorul camerelor de supraveghere aruncând gunoaie prin parcările de pe drumurile județene, conducerea județului a decis să facă același demers, doar că pe șoselele naționale.

Compania de drumuri va identifica, pentru început, cinci parcări de pe raza județului unde se aruncă mai des gunoaiele. Un partener privat va monta, în fiecare din acestea, câte două camere. "Amatorii" de astfel de fapte trebuie să știe că legea s-a schimbat, iar amenzile pentru așa ceva sunt usturătoare.

În mai multe parcări de pe drumurile care traversează Bihorul, se pot vedea maldăre de gunoaie abandonate la marginea șoselei.

„Sunt coșuri de gunoi, amenajate. Le ținem în cabină, le aruncăm la coșul de gunoi. Apoi, restul, fiecare face ce vrea” spune un șofer.


Șofer: „În Austria, Ungaria, nu găsim așa ceva.

Citește și
drona politie
Veste proastă pentru șoferii indisciplinați. Poliția are de acum drone de supraveghere, care vor fi dotate și cu radare
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Reporter: Da-n România?

Șofer: „Dezastru, dezastru."

Ca să stopeze acest fenomen, conducerea județului a montat anul trecut camere de supraveghere mobile în parcările de pe drumurile județene, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Aproape 40 de bihoreni, certați cu bunul simț, au fost filmați în timp ce aruncau gunoaie în parcări.

Monica Crișan, purtător de cuvânt Garda de Mediu Bihor: „Până în prezent au fost identificate un număr de 36 de persoane fizice, care au făcut abandonări de deșeuri, în diferite locuri nepermise, precum parcări."

Acum câteva zile, Consiliul Județean a demarat un alt proiect-pilot și urmează să monteze, cât de curând, astfel de camere și pe drumurile naționale.

Bianca Firezar, purtător de cuvânt Consiliul Județean Bihor: „În primă fază, montăm camere video în cinci parcări, de pe drumurile naționale - aceste parcări au fost identificate de CNAIR, ca locuri în care se depozitează cel mai frecvent deșeuri, în mod ilegal, nepermis."

Și primarii comunelor bihorene spun că așteaptă cu sufletul la gură montarea camerelor de supraveghere. Aceștia au oricum de furcă cu cei care aruncă gunoaiele la întâmplare, deși există un operator care adună sacii cu deșeuri din faţa caselor, de două sau de trei ori pe săptămână.

Ioan Gligor, primar Oșorhei: „Nu sunt pentru a arunca gunoaie pe oriunde, din cauza asta trebuie să montăm cât mai multe camere. Chiar și eu, ca primărie, am un proiect de 200 de camere de supraveghere."

Potrivit unei Ordonanțe de Guvern, adoptată recent, amenzile pentru cei care aruncă gunoiul la întâmplare vor fi între 10 și 20 de mii de lei, pentru persoane fizice, respectiv între 50 și 200 de mii pentru agenții economici. Mai mult, cei care dau foc resturilor sau miriștilor, ori care îngroapă gunoaiele în pământ, pot ajunge după gratii până la 5 ani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Imagini inedite surprinse în Parcul Natural Apuseni. Doi cerbi adulți, filmați în timp ce căutau hrană
Imagini inedite surprinse în Parcul Natural Apuseni. Doi cerbi adulți, filmați în timp ce căutau hrană

Imagini inedite au fost surprinse de camerele de supraveghere montate în Parcul Natural Apuseni.

Veste proastă pentru șoferii indisciplinați. Poliția are de acum drone de supraveghere, care vor fi dotate și cu radare
Veste proastă pentru șoferii indisciplinați. Poliția are de acum drone de supraveghere, care vor fi dotate și cu radare

Poliția rutieră a achiziționat drone de supraveghere a traficului de pe șosele, care le permit agenților să îi prindă cu mai multă ușurință pe șoferii indisciplinați. În vizor sunt toți cei de la volan care fac depășiri neregulamentare, nu acordă priorita

VIDEO Hackerii Anonymous au accesat camerele de supraveghere de la Kremlin
VIDEO Hackerii Anonymous au accesat camerele de supraveghere de la Kremlin

Hackerii Anonymous au anunțat pe Twitter că au obținut acces la camerele de supraveghere de la Kremlin.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.