Șefa Penitenciarului Giurgiu, revocată din funcție. Și-ar fi petrecut concediile cu membrii unei reţele de trafic de persoane

penitenciar giurgiu
Administraţia Naţională Penitenciarelor.

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) anunţă că ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a revocat-o din funcţie pe directoarea Penitenciarului Giurgiu, Alina Gheorghişor.

Despre aceasta sindicaliştii susţin că ar avea legături de familie cu membri ai unei reţele infracţionale care se ocupă cu trafic de persoane, sclavie şi prostituţie, notează News.ro.

Sindicaliştii îi cer ministrului să ia măsuri şi pentru anularea unei majorări salariale semnificative de care fosta directoare de la Giurgiu ar beneficia, în urma deciziei şefului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

În data de 03.01.2023, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a revocat-o din funcţie pe directoarea Penitenciarului Giurgiu, Alina Gheorghişor, acuzată că ar avea în anturajul său membri ai unei reţele infracţionale (trafic de persoane, sclavie şi prostituţie), cu care şi-a făcut numeroase concedii de odihnă. La începutul lunii noiembrie 2022, comisarul şef de poliţie penitenciară Alina Gheorghişor a fost numită la conducerea Penitenciarului Giurgiu, de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), comisar şef de poliţie penitenciară Dan Halchin, fără acordul ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) consideră că decizia ministrului Justiţiei de a o demite de la conducerea Penitenciarului Giurgiu pe Alina Gheorghişor a fost accelerată de faptul că, în data de 22.12.2022, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), comisar şef de poliţie penitenciară Dan Halchin, cu încălcarea cadrului legal în materie, a acordat directoarei cu probitate morală scăzută o majorare cu 50% a salariului de bază”, se arată într-un comunicat dat publicităţii, marţi seară, de către sindicaliştii din ANP.

FSANP consideră ”ilegală şi abuzivă” decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de a majora salariul directoarei de la penitenciarul din Giurgiu, arătând că această decizie ”a stârnit revolta organizaţiilor sindicale prezente în cadrul şedinţei, dar şi indignarea tuturor poliţiştilor de penitenciare oneşti din sistem”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”În fapt, directorul general Dan Halchin a premiat-o pe directoarea Penitenciarului Giurgiu, Alina Gheorghişor, fără ca aceasta din urmă să aibă propunere motivată şi fundamentată în scris, aşa cum prevede ordinul de ministru. (...) Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) solicită public ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, în calitate de autoritate ierarhic superioară Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), să intervină şi să anuleze acordarea majorării de 50% a salariului de bază pentru Alina Gheorghişor, întrucât aceasta a fost acordată cu încălcarea legii. Directorul general Dan Halchin i-a băgat ilegal şi abuziv în buzunar Alinei Gheorghişor aproximativ 9000 de lei. Sunt deţinuţi care sunt condamnaţi la ani grei de închisoare pentru că au furat mai puţini bani decât suma cu care a fost 'premiată' ilegal fosta directoare a Penitenciarului Giurgiu”, mai transmit sindicaliştii.

Preşedintele FSANP, Cosmin Dorobanţu, este de părere că majorarea salariului de bază al fostei directoare a Penitenciarului Giurgiu ”nu a făcut altceva decât să demotiveze directorii de penitenciare integri şi să încurajeze un comportament infracţional pentru ofiţerii şi agenţii din poliţia penitenciară”.

”Atâta timp cât însuşi directorul general Dan Halchin încalcă flagrant normele de drept şi cheltuieşte fondurile publice în mod ilegal şi abuziv, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) nu mai poate pretinde poliţiştilor de penitenciare sau deţinuţilor să respecte Constituţia şi legile în vigoare”, se mai arată în comunicatul sindicaliştilor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.