Sindicaliștii de la CFR SA anunță grevă generală. Când începe și care sunt revendicările greviștilor

Greva CFR
Inquam Photos / Octav Ganea

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane va declanșa pe 27 noiembrie grevă generală, după ce revendicările de la greva de avertisment din luna septembrie nu au fost soluționate.  

„Având în vedere faptul că până la data prezentei nu au fost reluate negocierile colective pentru soluționarea revendicărilor ce formează obiectul conflictului colectiv de muncă declanșat la nivelul Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA (compania care administrează infrastructura de cale ferată din România, n.r.), în vederea stingerii acestuia și încheierii, respectiv înregistrării Contractului Colectiv de Muncă 2023-2024, în conformitate cu prevederile Legii nr. 367/2022, Legea dialogului social, cu modificările și completările ulterioare, vă comunicăm hotărârea de a declanșa greva propriu-zisă la nivelul unității dumneavoastră începând cu data de 27 noiembrie 2023 până la data semnării Contractului Colectiv de Muncă 2023-2024, se arată într-o adresă trimisă directorului general al CNCF CFR SA, Ion Simu-Alexandru, de către Grigore Mare, președintele FNFMCV, potrivit clubferoviar.ro.

De asemenea, sindicaliștii solicită o întâlnire cu administrația până pe 22 noiembrie pentru a fi stabilită de comun acord treimea de activitate care va fi asigurată pe durata grevei generale.

Revendicările sindicaliștilor

Într-un comunicat de presă transmis pe 15 septembrie 2023, sindicatele au subliniat câteva dintre aceste probleme majore. Printre acestea se numără lipsa contractelor colective de muncă, remunerații inadecvate în comparație cu responsabilitățile și calitatea muncii depuse de angajații din sectorul feroviar.

De asemenea, subfinanțarea companiilor feroviare sub administrarea directă a statului, care se află sub incidența Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a fost adusă în discuție.

Citește și
tren cfr
O fată de 15 ani a rămas fără un picior după ce s-a aruncat în fața trenului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Una dintre preocupările deosebite este lipsa cronică de investiții în infrastructura feroviară, element esențial pentru îmbunătățirea vitezei și siguranței circulației pe calea ferată.

De asemenea, sindicatele au atras atenția asupra necesității urgente de a aloca resurse pentru modernizarea materialului rulant, vagoane și locomotive. Situația precară din calea ferată este considerată a fi la un nivel critic și reprezintă o amenințare reală pentru siguranța circulației.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Două vagoane ale unui tren de marfă, deraiate pe relaţia Dragoteşti - Turceni. Un al treilea s-a răsturnat
Două vagoane ale unui tren de marfă, deraiate pe relaţia Dragoteşti - Turceni. Un al treilea s-a răsturnat

Două vagoane ale unui tren de marfă încărcat cu cărbune care circula pe relaţia Dragoteşti - Turceni au deraiat şi un al treilea s-a răsturnat, anunţă CFR Infrastructură, precizând că pe linia respectivă circulă doar trenuri de marfă.  

O fată de 15 ani a rămas fără un picior după ce s-a aruncat în fața trenului
O fată de 15 ani a rămas fără un picior după ce s-a aruncat în fața trenului

O adolescentă de 15 ani a rămas fără un picior, marţi, după ce a sărit în faţa trenului în staţia CFR de la Adjud, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

Accident grav în Gara Ilva Mică. O locomotivă a lovit violent un tren de călători. VIDEO cu impactul
Accident grav în Gara Ilva Mică. O locomotivă a lovit violent un tren de călători. VIDEO cu impactul

O femeie conductor de tren a ajuns marți la spital, după ce o locomotivă a lovit violent un tren de pesageri, în Gara Ilva Mică. CFR Călători a transmis că, la acel moment, în tren nu se afla nicio persoană.

 

CFR Călători cumpără trenuri noi pentru prima dată în ultimii 20 de ani
CFR Călători cumpără trenuri noi pentru prima dată în ultimii 20 de ani

CFR Călători cumpără trenuri noi după 20 de ani. Autoritatea pentru Reformă Feroviară a finalizat, luni, procedura de evaluare tehnică şi financiară a ofertei înaintate de operatorul feroviar.

Angajați CFR responsabili de siguranța feroviară, prinși beți la serviciu. Printre ei, și o femeie impiegat
Angajați CFR responsabili de siguranța feroviară, prinși beți la serviciu. Printre ei, și o femeie impiegat

Mai mulți angajați CFR responsabili de siguranța feroviară au fost prinși la serviciu, iar printre ei s-a aflat și o femeie impiegat, a anunțat Poliția Română.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.