Sindicaliștii din Ambulanță protestează în București. Acțiunile au început marți și se desfășoară pe termen nelimitat

×
Codul embed a fost copiat

Protestul sindicaliștilor din ambulanță a început marți, urmând a se desfășura pe termen nelimitat. Mașinile Ambulanței au purtat mesajul ”Protest naţional”. 

Peste o mie de angajati ai serviciului de ambulanță din toată țara au protestat în Capitală.

Au cerut plata corectă a unor sporuri și masini mai bune, dotate cu aparatură modernă. Sindicaliștii spun că autospecialele de intervenție sunt vechi și multe au parcurs deja un milion de kilometri. Protestatarii au pichetat sediul Ministerului de Interne şi al Guvernului.

Potrivit datelor furnizate de Serviciul de Ambulanță, echipaje au intervenit, în 2021, la peste 90% dintre cazurile medicale urgente la nivel național.

Amintim că Blocul Naţional Sindical anunţa, marți dimineața, că împreună cu Federaţia Naţională Sindicală ”Ambulanţa” din România (FNSAR), care reprezintă toate Serviciile Publice de Ambulanţă, va fi organizat un miting de amploare în Capitală, cu peste 1.000 de protestatari.

Citește și
Elena Udrea
Elena Udrea a fost dusă la spital după ce a leşinat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„În cazul în care Premierul României convoacă conducerea Blocului Naţional Sindical şi FNSAR la discuţii, iar, în final, având un răspuns pozitiv la revendicările protestatarilor se va renunţa la marşul sindical şi pichetarea Guvernului. Menţionăm că protestatarii care vor participa la protest sunt din timpul liber, iar prezenţa lor la Bucureşti nu afectează negativ capacitatea de intervenţie a Serviciilor Publice de Ambulanţă”, au mai transmis sindicaliştii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident între o ambulanță și un taxi, în Târgoviște. Cei doi șoferi au variante diferite
Accident între o ambulanță și un taxi, în Târgoviște. Cei doi șoferi au variante diferite

Accident între o ambulanţă şi un taximetru, la Târgovişte.

Elena Udrea a fost dusă la spital după ce a leşinat
Elena Udrea a fost dusă la spital după ce a leşinat

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a fost dusă cu ambulanţa de la penitenciarul Tîrgşor la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, după ce a leşinat, spun surse pentru Știrileprotv.

Un copil de un an a murit după ce s-a strangulat cu un cablu de încărcare pentru telefonul mobil, în Vrancea
Un copil de un an a murit după ce s-a strangulat cu un cablu de încărcare pentru telefonul mobil, în Vrancea

Un copil de un an, din Nistoreşti, a decedat, luni seara, după ce s-ar fi strangulat cu cablul de încărcare al unul telefon mobil, potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea.

Un bărbat din Vaslui a fost găsit decedat în vârful unui copac. Polițiștii fac cercetări
Un bărbat din Vaslui a fost găsit decedat în vârful unui copac. Polițiștii fac cercetări

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost găsit decedat în vârful unui copac, într-o livadă din comuna Perieni, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui.

O ambulanță și o mașină, implicate într-un accident în Buzău. Șase persoane, între care o asistentă, au fost rănite | FOTO
O ambulanță și o mașină, implicate într-un accident în Buzău. Șase persoane, între care o asistentă, au fost rănite | FOTO

Accident în lanţ, în apropiere de Buzău. O ambulanță care transporta un pacient spre Bucureşti a fost lovită de o maşină, care a acroşat mai întai un camion.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.