Singura parcare intermodală din România, goală din cauza tarifului. Decizia Metrorex

×
Codul embed a fost copiat

Metrorex a redus la jumătate tariful pentru singura parcare intermodală din România, aflată în zona Străulești, la intrarea în Capitală.

Deşi a fost inaugurată în urmă cu două luni, era mai mult goală. Şoferii preferă să-şi continue drumul cu maşinile personale prin Bucureşti, decât să dea un leu pe oră şi să-şi lase autoturismul acolo, apoi să ia metroul. Rămâne de văzut dacă înjumătăţirea tarifului îi va convinge să folosească transportul în comun.

Bate vântul prin parcarea de la Străulești, care poate primi 660 de maşini. Ea a fost construită pentru ca şoferii care vin în Bucureşti să schimbe mijlocul de transport.

Șoferii refuză să vină şi să-şi lase maşinile aici, iar, potrivit celor de la Metrorex, gradul de ocupare este foarte mic. În medie, câte 19 maşini trec zilnic pe aici.

Culmea, zona este intens circulată. Mii de maşini intră zilnic în Capitală doar prin această zonă. Şoferii îşi pot lăsa autoturismul în parcare, apoi să-şi continue drumul cu transportul în comun: metrou, autobuze, troleibuze. Însă cei mai mulţi nu vor să renunţe la maşină.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Sincer să fiu, costul este prea mare, aşa ni se pare nouă", spune un șofer.

Unii şoferi preferă să îşi lase maşinile pe străzile din jurul parcării. Îi încurcă pe alţii, dar e gratis.

Pentru a-i convinge să ocupe terminalul intermodal, care a costat 12 milioane de euro, Metrorex a anunţat că din 4 februarie 2019 tariful pentru parcare va fi de 50 de bani pe oră.

Însă Metrorex nu a scos până acum şi un abonament care să le permită celor ce folosesc parcarea să circule mai ieftin cu metroul prin oraş. Aşa ceva este în plan, dar încă nu se ştie când va apărea abonamentul şi la ce preţ.

Pe de altă parte, Primăria Capitalei susţine că eşecul parcării de la Străulești a ajutat la luarea unei decizii.

Gabriela Firea, primarul Capitalei: "Parcările park and ride pe care le va construi Primăria Capitalei la intrarea în Bucureşti vor fi gratuite pentru cetăţeni. Am înţeles că se doreşte gratuitate. Vom lua această decizie. "

Ce-i drept, promisiunea primăriei de a construi parcări de acest tip este deocamdată doar la stadiul de intenţie. Se discută de doi ani despre ele, dar nu a fost inaugurată niciuna. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prima parcare intermodală e gata, dar stă închisă. Autoritățile ar aștepta alegerile
Prima parcare intermodală e gata, dar stă închisă. Autoritățile ar aștepta alegerile

Situaţie absurdă în nordul Capitalei: o investiţie de 12 milioane de euro stă nefolosită, deşi este gata de câteva luni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.