Şofer de TIR, prins la Calafat cu o puşcă la el. Ce explicaţie a dat

Şofer de TIR, prins la Calafat cu o puşcă la el.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat - judeţul Dolj au descoperit în cabina unui camion o puşcă cu aer comprimat, pe care un cetățean bulgar a încercat să o introducă în țară, fără a deţine autorizaţia necesară

Comunicatul Poliţiei de Frontieră: 

În data de 16.04.2019, ora 23.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, la volanul unui camion înmatriculat în Bulgaria, cetățeanul bulgar R.K., în vârstă de 41 de ani. Acesta transporta diverse produse din Bulgaria, pentru o firmă din Germania.

Acţionând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport şi au descoperit, în interiorul cabinei, o puşcă cu aer comprimat neletală, de calibru 6,35 mm.

În cadrul cercetărilor, șoferul a declarat că arma îi aparține, a achiziționat-o din Bulgaria pentru autoapărare și nu deține permis de port armă și nici autorizație de introducere pe teritoriul României.

Citește și
frontiera Ucraina
Descoperirea făcută de polițiștii de frontieră în mașina unui ucrainean
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În cauză, poliţiştii de frontieră au deschis dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării şi contrabandă calificată, fapte prevăzute de art. 342 şi art. 271 din Codul Penal.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Suma uriaşă pe care o ascundea în haine un şofer de autocar. Ce l-a dat de gol
Suma uriaşă pe care o ascundea în haine un şofer de autocar. Ce l-a dat de gol

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, ascunsă pe corpul și în bagajele unui cetățean turc, suma totală de 165.000 de dolari și 25.000 de euro.

Descoperirea făcută de polițiștii de frontieră în mașina unui ucrainean
Descoperirea făcută de polițiștii de frontieră în mașina unui ucrainean

Inspectorii vamali de la Biroul de Frontieră Sighet au descoperit vineri seara, într-un autoturism înmatriculat în Ucraina, 86 de bucăţi muniţie neletală.

Nou episod în cazul cocainei de pe litoral. De ce va fi supusă Poliţia de Frontieră unui control intern
Nou episod în cazul cocainei de pe litoral. De ce va fi supusă Poliţia de Frontieră unui control intern

Operaţiunea "cocaină de la malul mării" continuă cu un nou val: în timp ce anchetatorii răscolesc plajele în căutare de pachete suspecte, Poliţia de Frontieră va fi supusă unui control intern.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.