Soprana Anna Netrebko, cunoscută drept o susţinătoare a lui Vladimir Putin, condamnă războiul din Ucraina

Anna Netrebko
Getty

Faimoasa soprană rusă Anna Netrebko, cunoscută drept o susţinătoare a preşedintelui Vladimir Putin, a vorbit pe Instagram despre războiul din Ucraina, declarându-se ferm împotriva acestuia, informează site-ul Operawire.com.

Mi-am luat ceva timp pentru a reflecta, deoarece cred că situaţia este prea serioasă pentru a o comenta fără să mă gândesc bine", a mărturisit artista în prima postare pe reţelele de socializare după mai bine de o săptămână.

Sunt împotriva acestui război. Sunt rusoaică şi îmi iubesc ţara, dar am mulţi prieteni în Ucraina iar durerea şi suferinţa îmi frâng inima în acest moment. Vreau ca acest război să se termine, iar oamenii să poată trăi în pace. Asta sper şi pentru asta mă rog", a subliniat soprana.

Vreau să adaug însă că nu este corect să forţezi artiştii sau alte persoane publice să îşi manifeste public opiniile politice sau să îşi denunţe patria. Asta ar trebui să fie alegerea fiecăruia. Nu sunt o persoană care face politică. Nu sunt o expertă în politică. Sunt artistă şi scopul meu este să unesc oamenii acolo unde politica dezbină", a subliniat Anna Netrebko.

Soprana urma să cânte pe 25 februarie în Danemarca, însă a fost nevoită să îşi anuleze concertul din cauza presiunilor şi ameninţărilor tot mai mari cu proteste, în condiţiile în care Netrebko era cunoscută drept o susţinătoare a preşedintelui Putin.

Citește și
Vehicul militar
Delegațiile Rusiei și Ucrainei se vor întâlni în Belarus pentru a negocia încetarea ostilităților
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Război în Ucraina. Armata rusă a recunoscut pentru prima oară existenţa unor
Război în Ucraina. Armata rusă a recunoscut pentru prima oară existenţa unor "morţi şi răniţi" în conflict

Rusia atacă Ucraina pe mai multe fronturi. După cele trei zile de la startul invaziei, bilanțul se arată tragic: cel puțin 198 de persoane au murit și peste 1.100 au fost rănite, transmit autoritățile ucrainene.

Delegațiile Rusiei și Ucrainei se vor întâlni în Belarus pentru a negocia încetarea ostilităților
Delegațiile Rusiei și Ucrainei se vor întâlni în Belarus pentru a negocia încetarea ostilităților

Delegaţiile Rusiei şi Ucrainei au confirmat duminica aceasta că se vor întâlni în oraşul belarus Gomel, aproape de frontiera ucraineană, pentru a negocia o posibilă încetare a ostilităţilor, transmite EFE.

Miliardarul rus Roman Abramovici a anunțat că renunță la conducerea clubului de fotbal Chelsea
Miliardarul rus Roman Abramovici a anunțat că renunță la conducerea clubului de fotbal Chelsea

Nu a spus și motivul, dar în această săptămână parlamentarii britanici i-au cerut magnatului, născut în Rusia, să nu mai conducă echipa de fotbal din cauza legăturilor sale cu preşedintele Putin.

Putin îi amenință pe ruși că orice ajutor pentru un stat străin în timpul războiului din Ucraina este ”înaltă trădare”
Putin îi amenință pe ruși că orice ajutor pentru un stat străin în timpul războiului din Ucraina este ”înaltă trădare”

Parchetul general al Rusiei a avertizat duminică cetăţenii că orice ajutor pentru un stat străin în timpul "operaţiunii militare speciale" în Ucraina, ordonată de preşedintele rus, Vladímir Putin, va fi catalogată drept ”înaltă trădare”.  

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.