Starea de urgenţă vs. starea de alertă. Care este diferenţa

×
Codul embed a fost copiat

Din 15 mai, România iese din starea de urgenţă şi ar trebui să treacă la starea de alertă. Prin ce se va deosebi însă situaţia?

14 mai este 2020 ultima zi de stare de urgență în România. După aceea, vom trece la starea de alertă, a anunțat președintele Klaus Iohannis.

În starea de alertă, ordonanțele militare nu vor mai fi în vigoare, se vor deschide cabinetele stomatologice, saloanele de cosmetică și muzeele. Vom putea circula în interiorul localităților fără să mai avem nevoie de declaraţie pe proprie răspundere folosită în timpul stării de urgenţă și vom avea voie să facem sport individual. Cum se va circula în afara localităţilor nu s-a stabilit încă.

 

Ce măsuri se pot lua în starea de alertă

 

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 21 din 15 aprilie 2004, care reglementează starea de alertă, în timpul acesteia "se pot dispune orice măsuri care sunt necesare pentru înlăturarea stării de forţă majoră."

Cu o condiţie, însă: "Măsurile  trebuie să fie proporţionale cu situaţiile care le-au determinat şi se aplica cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de lege."

 

Când se termină oficial starea de urgenţă

 

Preşedintele Iohannis a anunţat luni că de la 15 mai, România va intra în starea de alertă. Astfel, 14 mai va fi ultima zi în care ne vom mai afla în starea de urgenţă, decretată pe 16 martie. De asemenea, 14 mai va fi li ultima zi în care se vor mai aplica ordonanţele militare.
 

 

Ce spune preşedintele despre starea de alertă

 

″Începând din data de 15 mai, vom intra într-o stare de alertă. Situația nu s-a îmbunătățit încă, nu vreau să apară impresia că epidemia a trecut și că suntem în normalitate”, a spus Klaus Iohannis, care a precizat că “după 15 mai, ne putem mișca în interiorul localității, unde avem treabă, dar nu e bine să exagerăm. Deplasările să se facă atunci când sunt necesare, dar nu va mai fi nevoie să declarăm în prealabil unde mergem.”

“Așa-numita relaxare se va face pas cu pas, un astfel de pas fiind de regulă cam de 2 săptămâni. Următorul calup de măsuri de relaxare va veni la începutul lunii iunie. Din 15 mai, se vor redeschide saloanele de coafură, frizeriile, precum și cabinetele stomatologice și muzeele.

Dar toate în condiții speciale de distanțare, de igienă. Cu toții vom purta mască în spații publice închise, în transportul public în comun. Măsurile de mișcare mai liberă nu se aplică în localitățile în carantină”.
 

 

Ce înseamnă starea de alertă

 

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a explicat că pe timpul stării de alertă nu pot fi emise ordonanțe militare, iar cetățenii nu pot fi amendați în baza acestora.

„Starea de alertă este mai simplă, mai mică decât starea de urgență. Starea de urgență este la nivelul ministrului de Interne, decretată de președinte. Starea de alertă este declarată de Comitetul pentru situații de urgență, cu aprobarea premierului”, a explicat Augustin Zegrean.

Fostul președinte al CCR spune că toate ordonanțele militare emise în ultimele săptămâni de Ministerul de Interne vor expira odată cu încheierea stării de urgență.

„În starea de alertă nu se pot da ordonanțe militare. Se pot da doar ordine, care nu au aceeași putere. De asemenea, în starea de alertă nu se pot stabili amenzi. Dacă vor să mențină amenzile, vor trebui să dea o lege”, a mai explicat el.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.