Statele Unite vor să ceară Chinei să nu se implice în conflictul din Ucraina

×
Codul embed a fost copiat

Pe plan diplomatic, luni la Roma, Consilierul pe probleme de securitate al preşedintelui Biden se întâlneşte cu omologul său chinez.

Statele Unite vor să ceară Chinei să nu se implice în conflictul din Ucraina, după ce au apărut informații că Rusia ar fi cerut Beijingului ajutor militar şi echipamente.

Ambasada Chinei la Washington a negat acest lucru. Pe de altă parte, presedintele Zelenski speră să poată discuta direct cu Vladimir Putin, cât mai repede.

Volodimir Zelenski:
Reprezentanții țărilor noastre țin discuții zilnice prin videoconferință. Delegația noastră are sarcina clară de a face tot posibilul pentru a aranja întâlnirea președinților. Întâlnire pe care, sunt sigur, şi oamenii o așteaptă. Este clar că este o problemă grea, o cale dificilă. Dar avem nevoie de această cale."

Dincolo de negocieri, președintele ucrainean a cerut din nou Alianței Nord-Atlantice să stabilească o zonă de excludere aeriană deasupra ţării sale, avertizând că, în caz contrar, NATO s-ar putea trezi cu rachete ruseşti căzute asupra statelor membre.

Volodimir Zelenski: Repet, dacă nu închideți cerul, este doar o chestiune de timp până când rachetele rusești vor lovi teritoriul vostru, teritoriul NATO, casele cetățenilor NATO.

Citește și
China
Presa din SUA scrie că Rusia cere arme Chinei pentru războiul din Ucraina, Beijingul spune că e dezinformare. Reacția Rusiei
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Avertismentul lui Zelenski vine după ce, duminică dimineață, peste 30 de rachete rusești au distrus o bază ucraineană de antrenament, aflată la 30 de kilometri de granița cu Polonia. Cel puțin 35 de oameni au murit în acest atac și peste 130 au fost răniți, potrivit ucrainenilor.

Exploziile i-au trezit din somn pe localnicii polonezi din satele de dincolo de graniță
 

Franciek Sawicki, localnic: Băiatul meu s-a dus pe balcon, vecinii erau deja treziți, câinii din tot satul lătrau. Puteam vedea lumină deasupra pădurii. Exploziile erau foarte puternice. În momentul acela am știut că era un atac în apropiere de graniță.

Rusia, pe de altă parte, se laudă că ar fi ucis „până la 180 de mercenari străini” și ar fi distrus o mare cantitate de arme furnizate de națiuni străine.

Igor Konashenkov, purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apararii: La aceste facilități, regimul de la Kiev a creat un centru pentru pregătirea și coordonarea de luptă a mercenarilor străini înainte de a-i trimite în zonele de operațiuni militare împotriva forțelor ruse și era și un depozit pentru arme și echipamente militare străine."

Mai mult, oficialii de la Kremlin spun că orice transport militar occidental pentru Ucraina poate fi o „ţintă militară" legitimă.

 

Americanii avertizează că lucrurile ar putea lua o turnură periculoasă
 

Amy Klobuchar:E o provocare (din partea Rusiei) să facă asta atât de aproape de Polonia. Polonia e un aliat NATO și am jurat să îi protejăm.

Ca primă reacție, trupele NATO de la graniţa Poloniei au activat bateriilor de rachete Patriot. Casa Albă a anunțat că nu renunță la ajutoarele militare pentru Kiev.

Jake Sullivan, consilier pe probleme de securitate al SUA:Credem în capacitatea noastră de a continua să furnizăm asistență militară în cantități substanțiale, arme și provizii pe frontul din Ucraina. Am reușit să facem acest lucru până acum și credem că avem un sistem în vigoare care ne va permite să continuăm să facem acest lucru, în ciuda amenințărilor rusești. Și credem că aceste arme fac o diferență semnificativă în a-i ajuta pe ucraineni să se apere."

Duminică, președintele Volodimir Zelenski a vizitat un spital și a vorbit cu militarii răniţi.

Preşedintele ucrainean i-a decorat pe soldaţii aflaţi pe patul de spital, dar şi pe reprezentanţi ai instituţiei medicale.

Potrivit Organizației Națiunilor Unite, de la începutul războiului, peste 2,6 milioane de ucraineni au fugit din țară, cei mai mulți către Polonia. Europa nu a mai avut un asemenea aflux de refugiaţi de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
LIVE UPDATE | Război în Ucraina, ziua 19. Peste 4000 de ucraineni au fost evacuați luni
LIVE UPDATE | Război în Ucraina, ziua 19. Peste 4000 de ucraineni au fost evacuați luni

Război în Ucraina, ziua 19. Au continuat luptele și bombardamentele în orașele satelit din jurul capitalei Ucrainei.

Presa din SUA scrie că Rusia cere arme Chinei pentru războiul din Ucraina, Beijingul spune că e dezinformare. Reacția Rusiei
Presa din SUA scrie că Rusia cere arme Chinei pentru războiul din Ucraina, Beijingul spune că e dezinformare. Reacția Rusiei

Beijingul consideră ”dezinformare” din partea SUA acuzațiile potrivit cărora Rusia a cerut Chinei ajutor economic și militar pentru războiul din Ucraina.

Gravida evacuată pe o targă din maternitatea bombardată din Mariupol a murit împreună cu copilul său
Gravida evacuată pe o targă din maternitatea bombardată din Mariupol a murit împreună cu copilul său

Femeia însărcinată care a fost evacuată pe o targă din maternitatea bombardată din Mariupol a murit împreună cu copilul său.

Rusia a atacat la câțiva kilometri de granița NATO. Zeci de oameni au fost uciși
Rusia a atacat la câțiva kilometri de granița NATO. Zeci de oameni au fost uciși

Forțele ruse au bombardat duminică o bază militară din vestul Ucrainei, aflată la doar 24 de kilometri de granița cu Polonia, țară membră a Alianței Nord-Atlantice.  

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.