STB va avea controlori sub acoperire. Cum pot fi identificați

stb autobuz
Agerpres

Societatea de Transport Bucureşti va introduce pe traseu controlori care nu mai pot fi identificați atât de ușor. 

Acest lucru se întâmplă după ce STB a înfiinţat Biroul de Supracontrol, pentru eficientizarea activităţii de verificare a titlurilor de călătorie în mijloacele de transport public.

Înfiinţarea acestui Birou s-a făcut în conformitate cu obligaţiile contractuale prevăzute în Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de călători semnat cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI).

"În acest sens, în luna iunie 2022, STB SA a demarat un prim proiect în cadrul activităţii de supracontrol, repartizând în traseu echipe de controlori care nu poartă vestele albastre cu însemnele Control - STB SA, aşa cum era obişnuit până acum publicul călător. Scopul acestei acţiuni este de a determina toţi călătorii să circule cu titlu de călătorie valabil şi de a elimina situaţiile în care aceştia achitau călătoria doar la vederea vestelor de control", se menţionează în comunicat.

Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la calitatea de controlor legitimaţii călătorie, echipele de supracontrol deţin următoarele documente, obligatoriu a fi prezentate călătorilor: legitimaţia de control, ce conţine poza şi datele de identificare ale angajatului STB SA (nume, prenume şi numărul de serviciu); echipamentul de control pe care este instalată aplicaţia de verificare a cardurilor de călătorie; card de identitate (card de operator cu aplicaţie de control activă), ce conţine, de asemenea, poza şi datele de identificare ale angajatului STB SA (nume, prenume şi numărul de serviciu), prin intermediul căruia controlorii legitimaţii călătorie se autentifică şi trec validatoarele în stare de control. Acest card nu poate fi clonat şi se află în posesia angajaţilor doar în timpul programului de lucru.

Citește și
ANPC control STB
ANPC: Starea vehiculelor STB este dramatică, fără frâne şi alarme de incendiu. Șeful STB: ”Nu știu câți ingineri are ANPC"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Precizăm faptul că, fără cardul de identitate, controlorii legitimaţii călătorie nu pot efectua controlul. Fără echipament de control şi fără card de identitate, nu se pot emite carduri de suprataxă. Mecanismele de verificare şi autentificare a angajaţilor în procesul de verificare a titlurilor de călătorie sunt corelate, tocmai pentru a elimina posibilitatea ca alte persoane să poată efectua controlul. Prin urmare, nu vesta albastră defineşte un controlor de legitimaţii călătorie, ci documentele şi echipamentele mai sus menţionate", subliniază STB.

Echipele de controlori legitimaţii călătorie sunt instruite ca la momentul controlului să prezinte legitimaţia de serviciu (cardul de operator) şi delegaţia de control.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Călătorii vor putea plăti cu cardul în toate mijloacele de transport în comun din București. Când va avea loc schimbarea
Călătorii vor putea plăti cu cardul în toate mijloacele de transport în comun din București. Când va avea loc schimbarea

Validatoarele inteligente vor fi disponibile în toate mijloacele de transport în comun în maximum o lună şi, astfel, vom putea valida direct cu cardul bancar titlurile de călătorie.

ANPC: Starea vehiculelor STB este dramatică, fără frâne şi alarme de incendiu. Șeful STB: ”Nu știu câți ingineri are ANPC
ANPC: Starea vehiculelor STB este dramatică, fără frâne şi alarme de incendiu. Șeful STB: ”Nu știu câți ingineri are ANPC"

Starea mijloacelor de transport din parcul STB este absolut dramatică, fiind probleme la sistemele de frânare şi alerte de incendiu, iar călătorii sunt în pericol şi există riscul să se repete tragedia de la Colectiv.

ANPC a scos de pe traseu peste 80 de autobuze și tramvaie de la STB. Atac dur al lui Nicușor Dan
ANPC a scos de pe traseu peste 80 de autobuze și tramvaie de la STB. Atac dur al lui Nicușor Dan

Peste 80 de autobuze, troleibuze şi tramvaie ale Societăţii de Transport Bucureşti (STB) au fost oprite temporar de la utilizare de către comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.