Cursuri suspendate din cauza gripei. Mii de elevi afectați în toată țara

cursuri suspendate gripa

140 de copii suspecţi de gripă în Sibiu. Cursuri au fost suspendate într-o clasă la Colegiul Naţional Pedagogic.

UPDATE 13:41 Situație la nivel național

În urma notei pe care Ministerul Educației și Cercetării pe care a transmis-o Inspectoratelor Școlare Județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, marți, situația centralizată la nivel național arată în felul următor:

În județul Alba este o unitate de învățământ închisă integral .

În județul Argeș este o unitate de învățământ închisă integral.

Citește și
Ministerul Sănătăţii anunţă că a achiziționat 35.000 de doze de vaccin antigripal suplimentare
Gripa a mai făcut o victimă în România. Autoritățile anunță al 14-lea deces
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În județul Brăila este o unitate de învățământ închisă parțial.

În Municipiul București sunt 31 de unități de învățământ închise parțial.

În județul Cluj sunt două unități de învățământ închise parțial.

În județul Giurgiu sunt două unități de învățământ închise integral.

În județul Iași sunt două unități de învățământ închise parțial.

În județul Ilfov este o unitate de învățământ închisă integral și două unități de învățământ închise parțial.

În județul Neamț este o unitate de învățământ închisă integral.

În județul Olt este o unitate de învățământ închisă parțial.

În județul Sibiu este o unitate de învățământ închisă parțial.

În județul Suceava este o unitate de învățământ închisă integral.

6.309 de elevi sunt afectați de suspendarea cursurilor din aceste unități de învățământ.

În Sibiu

Un număr de 140 de copii de la creşele, grădiniţele şi şcolile din judeţ absentează de la cursuri, fiind suspecţi de gripă, cursurile fiind suspendate la o clasă de la Colegiul Naţional Pedagogic "Andrei Şaguna"din municipiul Sibiu, a anunţat marţi, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Sibiu, printr-un comunicat de presă.

"În urma centralizării pe care ISJ Sibiu a realizat-o astăzi, 4.02.2020, la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţul Sibiu se înregistrează 140 de cazuri cu suspiciune de gripă, cu nivel pozitiv la testarea rapidă. Cursurile sunt suspendate la clasa a IV-a A de la Colegiul Naţional Pedagogic "Andrei Şaguna" Sibiu", potrivit comunicatului de presă al IŞJ Sibiu.

Trei sibieni care sufereau şi de gripă au decedat de la începutul acestui an, a anunţat luni, printr-un comunicat de presă, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, transmite Agerpres.

"Până la acest moment au fost confirmate cu laboratorul 6 cazuri de gripă în judeţul nostru, dintre care 3 s-au soldat cu deces", potrivit DSP Sibiu.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cozi imense la camerele de gardă. Părinții speriați și-au dus copiii la consult, de teamă că ar avea gripă
Cozi imense la camerele de gardă. Părinții speriați și-au dus copiii la consult, de teamă că ar avea gripă

14 decese, mii de pacienţi diagnosticaţi în doar câteva zile şi 31 de şcoli închise total sau parţial. Aşa arată bilanţul gripei sezoniere. După două zile de weekend părinţii au luat din nou cu asalt camerele de gardă.

Gripa a mai făcut o victimă în România. Autoritățile anunță al 14-lea deces
Gripa a mai făcut o victimă în România. Autoritățile anunță al 14-lea deces

O femeie de 90 de ani din județul Mureș este a 14-a victimă a gripei în România, a anunțat, luni, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Gripa a făcut a 13-a victimă în România. Este vorba despre un bărbat de 53 de ani din Harghita
Gripa a făcut a 13-a victimă în România. Este vorba despre un bărbat de 53 de ani din Harghita

Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei până în prezent a ajuns la 13

Ce este diferit la gripa de anul acesta. Virusul care
Ce este diferit la gripa de anul acesta. Virusul care "ţinteşte" mai ales copiii

Un bărbat din județul Harghita a murit din cauza gripei sezoniere, potrivit informațiilor furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.