Theodor Paleologu: Trebuie să-i integrăm pe ucrainenii care vin în România. Relația cu Ucraina este esențială pentru noi

×
Codul embed a fost copiat

Fundația Paleologu, în parteneriat cu UNICEF, propune o serie de zece clipuri video despre istoria și cultura Ucrainei dedicate românilor de toate vârstele și, în oglindă, alte zece clipuri despre istoria și cultura României, dedicate ucrainenilor.  

În prezent, potrivit datelor oficiale, aproximativ 85.000 de refugiați ucraineni au rămas în România, iar aproape jumătate sunt copii.

Invitat în platoul emisiunii Viitor cu Clasă, profesorul Theodor Paleologu a vorbit despre importanța relațiilor româno-ucrainene.

Theodor Paleologu: ,,În momentul de față sunt aproape 40.000 de copii, între 35.000 și 40.000, iar copiii aceștia rămân aici o perioadă. Ei își doresc să fie cât mai scurtă, dar cred că e de datoria noastră să-i primim foarte bine, să-i ajutăm să se integreze în societatea românească. Dar voi aduce un argument, dacă vreți utilitar, - din punctul meu de vedere, - este o investiție în viitorul relațiilor româno-ucrainene, iar relațiile româno-ucrainene sunt esențiale pentru România.

De aceea am și numit aceste filmulețe “Capitalul relațiilor româno-ucrainene”. Nu e întâmplător, e vorba de un capital pe care trebuie să-l folosim și trebuie să investim în viitorul nostru, dar investind și în acești copii care poate vor rămâne în România, poate se vor întoarce în Ucraina,” a declarat Theodor Paleologu pentru stirileprotv.ro.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Cei care ne îndeamnă să ne «recuperăm» teritoriile de la Ucraina ne recomandă, de fapt, o alianță cu Putin"

Diplomatul român consideră că românii au foarte multe lucruri în comun cu ucrainenii, de la mentalitate, până la cultură sau diversitate religioasă. Cât despre vocile din spațiul public care susțin o “recuperare” a vechilor teritorii românești care aparțin acum Ucrainei, profesorul Theodor Paleologu consideră că astfel de teorii fac parte din propaganda Rusiei și nu au niciun fundament.

,,Recuperare cum? Că nu se poate decât prin forța armelor, și cei care spun așa ceva, de fapt, implicit ne recomandă o alianță cu Putin împotriva Ucrainei. Adică să ne facem aliați cu Putin și să împărțim Ucraina! Asta e o aberație. Dincolo de asta, sigur că sunt teritorii care au aparținut la un moment dat României, nu foarte multă vreme, dar au aparținut României și sunt zone în care într-adevăr există o populație majoritară românească.

Însă trebuie să înțelegem un lucru: că după prăbușirea Uniunii Sovietice, în 1991, integritatea teritorială a Ucrainei este fundamentul ordinii în Europa.Este ceea ce distruge Putin în acest moment și este foarte neînțelept să zgâlțâi această temelie. Pentru că asta va duce la conflicte generalizate.

Acum, evident că soarta românilor din Ucraina e foarte importantă pentru noi, ar trebui să ne ocupăm de asta și tocmai de aceea recomand o atitudine cât mai prietenoasă față de Ucraina, pentru că generozitatea de care dăm dovadă acum se va vedea mai târziu în relațiile româno-ucrainene, care, repet, pentru țara noastră sunt absolut esențiale, pe lângă relația noastră cu Uniunea Europeană și NATO. Aș spune că relația cu Ucraina este imediat următoarea”, a spus Theodor Paleologu la Interviurile Știrileprotv.ro

Profesorul Theodor Paleologu a vorbit și despre lucruri mai puțin cunoscute din relațiile româno-ucrainene, dar și despre personalitățile marcante ale României și Ucrainei.

,,Să știți că n-am spus nimic în filmulețele mele care să nu fie cunoscut, însă am evocat, de pildă, căsătoria dintre fiul lui Bogdan Hmelnițchi, marea figură din secolul XVII, și fiica lui Vasile Lupu. Eu consider că Vasile Lupu este o o figură extraordinară a istoriei noastre, așa cum și Bogdah Hmelnițchi este o figură extraordinară a istoriei ucrainene. Da, și erau cuscri.

Apoi, mai e o altă figură absolut fascinantă, probabil cea mai interesantă figură din punct de vedere intelectual în secolul XVII: Petru Movilă, mitropolitul Kievului, care era fiu de domn al Moldovei, fratele său - domn al Moldovei și mitropolit al Kievului. Este o figură fabuloasă. Eu aș spune că Petru Movilă e probabil simbolul relațiilor dintre România și Ucraina, (…) este simbolul prieteniei, și poate chiar al simbiozei româno-ucrainene.

Apoi, evident, e Mazepa (n.r. - Ivan Mazepa - erou național ucrainean), care s-a răsculat împotriva lui Petru cel Mare la începutul secolului XVIII, a murit la Tighina și apoi a fost înmormântat la Galați. Și știți că este un cartier întreg la Galați, care îi poartă numele, cartierul Mazepa. După aceea, Orlic, care este autorul unei constituții, a unui fel de proto-constituții a cazacilor zaporogi. Orlic a murit la Iași și este înmormântat tot așa, la Iași. Deci avem foarte multe de exploatat.

De-aceea vă spun că relațiile din istorie între România (și Țările Române) și ce este acum Ucraina e o mină extraordinară, care așteaptă să fie exploatată, un capital care trebuie să aducă profit, și să investim bine în viitorul acestor relații”, a susținut Theodor Paleologu, în cadrul interviului acordat pentru știrileprotv.ro.

În perioada următoare, vom publica o serie de zece filmulețe explicative privind istoria României, povestită de prof. Theodor Paleologu pentru copiii ucraineni, însoțită de o altă serie de zece video-uri, în care românii pot afla mai multe despre istoria Ucrainei. Toate video-urile sunt subtitrate în limba ucraineană.

Proiectul este susținut de Fundația Paleologu, UNICEF și știrileprotv.ro.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Theodor Paleologu: Politica din Ucraina, după 1990, seamănă foarte mult cu a noastră. Aceeași corupție, aceeași impostură
Theodor Paleologu: Politica din Ucraina, după 1990, seamănă foarte mult cu a noastră. Aceeași corupție, aceeași impostură

Fundația Paleologu propune, în parteneriat cu UNICEF, o serie de clipuri video despre istoria și cultura Ucrainei dedicate românilor și, în oglindă, alte zece clipuri video despre istoria și cultura României.

Ce este Holodomorul, genocidul lui Stalin împotriva ucrainenilor. Theodor Paleologu: au murit patru milioane de oameni
Ce este Holodomorul, genocidul lui Stalin împotriva ucrainenilor. Theodor Paleologu: au murit patru milioane de oameni

Fundația Paleologu propune, în parteneriat cu UNICEF, o serie de clipuri video despre istoria și cultura Ucrainei dedicate românilor și, în oglindă, alte zece clipuri video despre istoria și cultura României.

Theodor Paleologu: Destinul Ucrainei ne ajută să înțelegem ce noroc extraordinar am avut noi că n-am devenit parte din URSS
Theodor Paleologu: Destinul Ucrainei ne ajută să înțelegem ce noroc extraordinar am avut noi că n-am devenit parte din URSS

Fundația Paleologu propune, în parteneriat cu UNICEF, o serie de clipuri video despre istoria și cultura Ucrainei dedicate românilor și, în oglindă, alte zece clipuri video despre istoria și cultura României.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.