Trei poliţişti şi un jandarm, răniţi într-un accident în timp ce se deplasau la o intervenţie

accident

Trei poliţişti şi un jandarm au fost răniţi într-un accident produs în timp ce se deplasau la o intervenţie, intrând în coliziune cu un alt autovehicul la intersecţia dintre Bd. Bucureştii Noi şi Strada Laminorului.

"În jurul orei 21:05, prin apel 112, Brigada Rutieră a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier în zona bd. Bucureştii Noi - str. Laminorului. Din primele date s-a stabilit că un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 5 se deplasa pe bd. Bucureştii Noi, în regim prioritar, la o sesizare primită prin SNUAU 112, având în funcţiune semnalele optice şi acustice, iar în momentul în care a ajuns la intersecţia cu str. Laminorului a intrat în coliziune cu un alt autovehicul", informează sursa citată, conform Agerpres. 

În urma accidentului rutier au rezultat patru victime, trei poliţişti şi un jandarm, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul rutier, a precizat Brigada Rutieră.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Detalii revoltătoare despre un șofer fugar care a ucis un tânăr în Arad
Detalii revoltătoare despre un șofer fugar care a ucis un tânăr în Arad

Ies la iveală detalii revoltătoare despre şoferul fugar care a accidentat mortal un tânăr în Arad şi l-a rănit pe un altul, duminică seara.

A pierdut controlul mașinii și a băgat 2 persoane în spital. Șoferul a rămas încarcerat
A pierdut controlul mașinii și a băgat 2 persoane în spital. Șoferul a rămas încarcerat

Un accident grav s-a petrecut, marți seară, la 20 de kilometri de Iaşi, pe un drum european, iar două persoane au ajuns la spital.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.