FOTO | Trei tinere, rănite în incidentul feroviar de la Azuga. Reprezentant CFR Călători: ”Iarna nu-i ca vara!”

×
Codul embed a fost copiat

Incident șocant pe calea ferată. Trei tinere, două de 18 ani și una de 20, au fost rănite după ce pantograful instalat pe locomotiva trenului în care se aflau s-a rupt și, în cădere, a spart geamul unui vagon.

Fetele au fost duse la spitalul din Sinaia cu cioburi în ochi și zgârieturi pe față și gât. Ceilalți călători au așteptat în frig până când trenul a plecat și au ajuns la destinație cu 4 ore întârziere. Și alte trenuri care veneau spre București au sosit în gară cu întârziere.

Pantograful trenului Inter-Regio 1742 care circula pe ruta Satu Mare - București s-a desprins în momentul în care garnitura a ajuns în stația din Azuga. În urma impactului, s-a spart un geam de la primul vagon, unde se aflau trei tinere. Toate au fost rănite și transportate la spital, iar traficul feroviar a fost oprit.

A durat două ore și jumătate până când trenul, care avea deja o întârziere de 30 de minute, a primit o locomotivă de ajutor și a ajuns la Gara de Nord cu o întârziere de 250 de minute.

Bărbat: „Am venit de la Cluj, suntem plecați de aseară de la ora 10 și la Azuga ne-am oprit, dormeam, eram la cușetă și ne-a ținut o grămadă, s-a făcut foarte frig. Eram cu copii mici, avem copii de 3 ani de zile, 4 ani. S-a oprit încălzirea, s-a oprit tot. În România este o aventură și din ce în ce mai prost, în loc să mergem spre bine mergem în jos”.

Citește și
CFR Calatori
CFR Călători vinde bilete la trenuri anulate și trimite și mesaj că au ajuns la destinație - Club Feroviar
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Tânără: „Trenurile au mereu întârzieri, adică de câte ori am mers cu trenul nu a existat niciodată să ajungă la timp. Durează foarte mult cel puțin ruta asta Cluj-București”.

Bărbat: „Am stat 4 ore în tren. Căruța lui socru meu era mai bună de multe ori. Când luăm bilete nu zice jumate de bilet că nu se știe când ajungeți la București”.

Alte două garnituri au fost nevoite să staționeze mai bine de două ore, până la reluarea circulației pe calea ferată.

Tânără: „M-am obișnuit cu CFR-ul să fie mereu întârziere. Ar trebui să se facă îmbunătățiri”.

După ce au primit îngrijiri medicale, tinerele rănite au fost duse acasă, de către rude, cu mașina.

Mariana Miu, managerul spitalului din Sinaia: „Au fost evaluate în centrul de primire urgențe. Acestea acuzând disconfort ocular ca urmare a zgârieturilor produse de cioburile de sticlă și mici escoriați la nivelul gâtului pentru una dintre acestea”.

Incidentul feroviar urmează să fie investigat de specialiști ai CFR S.A și ai CFR Călători.

Ada Meseșan, purtător de cuvânt al CFR Călători: „Firul de tensiune pe care era agățată antena pantograf se pare că a avut niște probleme. Erau niște depuneri care au provocat această decupare a pantografului care este antena prin care se transmite curentul electric să meargă trenul. Toată lumea este de părere că a fost o cauză tehnică, nu a fost nimic uman”.

Întârzieri de zeci de minute au înregistrat și 5 garnituri cu călători după ce un tren de marfă privat s-a stricat între Chiajna și Grădinari.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
CFR vinde bilete prin SMS pentru călători mai scumpe cu 30% decât la casă sau din aplicație
CFR vinde bilete prin SMS pentru călători mai scumpe cu 30% decât la casă sau din aplicație

De vineri, 1 Decembrie 2023, CFR Călători vinde bilete pentru ruta București Nord-Aeroport Henri Coandă și prin SMS, însă acestea sunt cu 30% mai scumpe decât la casa de bilete, prin aplicație sau cele care sunt cumpărate direct în tren.

CFR Călători vinde bilete la trenuri anulate și trimite și mesaj că au ajuns la destinație - Club Feroviar
CFR Călători vinde bilete la trenuri anulate și trimite și mesaj că au ajuns la destinație - Club Feroviar

Operatorul feroviar de stat CFR Călători vinde bilete la toate trenurile, inclusiv la cele anulate. Și, după ce este oficial că trenul este anulat, primești mesaj pe telefon că trenul tău pleacă din stație și, apoi, că te apropii de destinație.

Lista trenurilor anulate de CFR Călători pe data de 26 noiembrie. Ce pot face călătorii care au deja bilete
Lista trenurilor anulate de CFR Călători pe data de 26 noiembrie. Ce pot face călătorii care au deja bilete

Din cauza condițiilor meteo, CFR S.A., care administrează infrastructura de cale ferată, a luat măsuri care au determinat CFR Călători să anuleze o serie întreagă de trenuri.

Sindicaliștii de la CFR SA anunță grevă generală. Când începe și care sunt revendicările greviștilor
Sindicaliștii de la CFR SA anunță grevă generală. Când începe și care sunt revendicările greviștilor

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane va declanșa pe 27 noiembrie grevă generală, după ce revendicările de la greva de avertisment din luna septembrie nu au fost soluționate.  

Două vagoane ale unui tren de marfă, deraiate pe relaţia Dragoteşti - Turceni. Un al treilea s-a răsturnat
Două vagoane ale unui tren de marfă, deraiate pe relaţia Dragoteşti - Turceni. Un al treilea s-a răsturnat

Două vagoane ale unui tren de marfă încărcat cu cărbune care circula pe relaţia Dragoteşti - Turceni au deraiat şi un al treilea s-a răsturnat, anunţă CFR Infrastructură, precizând că pe linia respectivă circulă doar trenuri de marfă.  

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.