Trupurile românilor ucişi în Afganistan au fost repatriate. Familiile, cu ochii în lacrimi

×
Codul embed a fost copiat

Repatrierea trupurilor celor doi români ucişi săptămâna trecută în atacurile teroriste Afganistan a avut loc marţi în Baza 90 Transport Aerian din Otopeni.

Este vorba despre repatrierea sublocotenentului post-mortem Ciprian-Ștefan Polschi și a lui Vasile Rădună, reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul.

Ei au căzut la datorie în timpul îndeplinirii unor misiuni în Afganistan.

Citește și
Explozie la Kabul
Ceremonii în memoria militarului mort în Afganistan. „Și-a îndeplinit misiunea cu onoare”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cine erau cei doi români ucişi în atacurile din Afganistan

 

Sublocotenentul Ciprian- Ştefan Polschi, care îndeplinea funcţia de şofer în cadrul structurilor de comandament NATO din Kabul, şi-a pierdut viaţa pe 5 septembrie, în urma exploziei unei maşini-capcană în apropiere de Green Zone, din capitala Afganistanului, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul de serviciu.

Vasile Rădună, reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul, a decedat în cursul nopţii de 2 spre 3 septembrie, în timpul atacului terorist care a avut loc în campusul în care îşi desfăşura activitatea Ambasada României la Kabul.

Cei doi eroi au fost decoraţi post-mortem de preşedintele României cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, cu însemn de război. 

Trump a decis oprirea negocierilor cu talibanii după atacuri

 

Sâmbătă seară, preşedintele american a anunţat oprirea negocierilor de pace cu talibanii, în replică la atacurile teroriste din Kabul  în care au murit cei doi români. Trump a dezvăluit de asemenea că iniţial urma să se întâlnească duminică la Camp David, ″separat″⁣ şi în cel mai mare ″⁣secret″⁣ cu preşedintele afgan Ashraf Ghani şi cu ″⁣principalii lideri talibani″⁣. 

″Din păcate, în încercarea de a creşte presiunea″⁣, talibanii ″⁣au recunoscut un atac la Kabul în care au fost ucişi unul dintre marii noştri soldaţi şi alte 11 persoane″⁣, a subliniat Trump, justificându-şi decizia surprinzătoare de ″⁣a opri negocierile de pace″⁣.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mărturiile militarilor români din Afganistan. De ce au devenit ţintele talibanilor
Mărturiile militarilor români din Afganistan. De ce au devenit ţintele talibanilor

Militarul român ucis în Afganistan în urma exploziei unei mașini-capcană a fost decorat cu ordinul național "Steaua României" în grad de Cavaler. În memoria lui, în toate unitățile din țară s-a ținut un moment de reculegere.

Ceremonii în memoria militarului mort în Afganistan. „Și-a îndeplinit misiunea cu onoare”
Ceremonii în memoria militarului mort în Afganistan. „Și-a îndeplinit misiunea cu onoare”

Militarul Polschi Alexandru Ciprian-Ştefan, care și-a pierdut viața în atentatul terorist din Kabul, a fost decorat post-mortem de președintele Klaus Iohannis.

VIDEO cu atentatul de la Kabul. Momentul exploziei surprins de camere
VIDEO cu atentatul de la Kabul. Momentul exploziei surprins de camere

Momentul exploziei de la Kabul, în care un soldat român și-a pierdut viața, alături de alte 9 persoane, a fost surprins de camerele de supraveghere.

ANIMAŢIE GRAFICĂ: Filmul atacului terorist din Kabul asupra Ambasadei României
ANIMAŢIE GRAFICĂ: Filmul atacului terorist din Kabul asupra Ambasadei României

Un român a murit şi altul a fost grav rănit în atacul sângeros din capitala Afganistanului de acum 2 zile. "A fost o acţiune teroristă care a ţintit ambasada noastră şi alte misiuni diplomatice din Kabul", a anunţat ministrul afacerilor externe.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.