Un alt treilea inculpat, arestat preventiv în dosarul judecătoarei din Suceava. Suma importantă pe care a primit-o

Condamnările anului 2022. VIP-urile care au lăsat confortul de acasă pentru anii de pușcărie
Shutterstock

Un alt treilea inculpat a fost arestat preventiv de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul în care este cercetată o judecătoare din Suceava.

Acesta ar fi cerut şi primit 30.000 de euro de la o persoană pentru a-i influenţa pe magistraţii Curţii de Apel Suceava în vederea achitării unei persoane.

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că, în dosarul în care au fost arestaţi o judecătoare din Suceava şi un alt bărbat, procurorii Secţiei de urmărire penală au formulat propunerea de arestare preventivă a unui al treilea inculpat.

Curtea de Apel Bucureşti a admis propunerea, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru trafic de influenţă.

”Inculpatul a pretins de la o persoană suma de 30.000 de euro, bani pe care i-a şi primit, în două tranşe, în perioada octombrie – noiembrie 2021, pentru a-şi exercita influenţa asupra magistraţilor de la Curtea de Apel Suceava în vederea obţinerii unei soluţii de achitare a unei persoane trimise în judecată pentru infracţiunea de refuzul de recoltare a probelor biologice”, au arătat procurorii.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Potrivit sursei citate, judecătoare este cercetată pentru complicitate la acest trafic de influenţă, respectiv că, fără a promite că va influenţa în mod direct magistraţii dintr-un complet învestit cu judecarea unei cauze, prin prezenţa sa la întâlnirea dintre martorul denunţător (cumpărător de influenţă) şi o altă persoană, i-a creat martorului denunţător convingerea că respectiva persoană are influenţă asupra magistraţilor şi îi poate influenţa pentru obţinerea unei hotărâri de achitare. În acest mod, inculpata a facilitat obţinerea de către inculpat a sumei de 30.000 de euro.

O judecătoare de la Tribunalul Suceava, Ana Maria Chirilă, căreia i se aduc mai multe acuzaţii, a fost iniţial reţinută pentru 24 de ore şi ulterior arestată preventiv. Ea ar fi dat persoanelor vizate informaţii din dosare instrumentate de DIICOT, inclusiv că urmează percheziţii şi că sunt supravegheaţi. De asemenea, este acuzată de consum de droguri şi că ar fi pus locuinţa la dispoziţia altor persoane pentru consum de stupefiante.

Femeia este acuzată de: folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (2 fapte) şi a infracţiunii de favorizarea infractorului (2 fapte); luare de mită; complicitate la trafic de influenţă; deţinere de droguri pentru consum în formă continuată (5 acte materiale); punere la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată (3 acte materiale).

”S-a stabilit că inculpata, în perioada 11-14 noiembrie 2022, în baza prerogativelor specifice funcţiei de judecător pe care o exercita, a luat cunoştinţă de informaţii nepublice privind actele de urmărire penală şi măsurile dispuse într-un dosar DIICOT (dosar aflat în faza de urmărire penală), respectiv informaţii privind percheziţiile domiciliare ce urmau a fi efectuate, pe care le-a pus la dispoziţia altor persoane prin intermediul cărora au ajuns şi la alte persoane interesate”, arătau procurorii.

De asemenea, în perioada aprilie – septembrie 2023, inculpata ”a luat cunoştinţă de informaţii nepublice privind actele de urmărire penală şi măsurile dispuse într-o altă cauză DIICOT, informaţii pe care în mod direct şi prin intermediul altor persoane le-a pus la dispoziţia unor persoane interesate”.

”Referitor la infracţiunea de favorizarea infractorului, s-a reţinut că divulgarea către persoanele cercetate a faptului că erau vizate de măsuri de supraveghere tehnică sau percheziţii a fost de natură să pericliteze cercetările în cauzele respective”, a mai transmis sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică

Elevii care comit abateri grave vor putea fi suspendați sau exmatriculați, chiar și până în următorul an școlar, dacă Statutul elevului și regulamentul unităților de învățământ va fi adoptat de Ministerul Educației.

Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă

Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău - Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău.

Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă
Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă

Românii și-au schimbat părerea - atunci când îi întrebi ce le-ar asigura o viață de calitate.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.