Un băiat de 14 ani a murit, după ce a căzut de la etajul 2 al unei clădiri dezafectate. Ar fi încercat să-și facă un selfie

Ambulanță

Un băiat de 14 ani a murit, miercuri noapte, după ce a căzut de la etajul doi al unei clădiri dezafectate, unde ar fi ajuns cu alţi trei prieteni, pentru a-şi face un selfie.

 

Poliţiştii din Buzău au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce, miercuri seară, în jurul orei 20.00, un copil de 14 ani a murit la scurt timp de la momentul la care a căzut în gol, de la aproape 20 de metri, de la etajul doi al unei clădiri dezafectate.

Băiatul ajunsese acolo împreună cu trei prieteni de 14-15 ani, după ce escaladaseră un gard, având intenţia de a-şi face un selfie pe clădirea dezafectată, transmite News.ro.

La un moment dat, în timp ce era la etajul doi, unde balconul nu avea grilaj, băiatul s-a dezechilibrat şi a căzut în gol.

Citește și
cazut etaj
Un tânăr din Vaslui a căzut de la etaj încercând să recupereze cheile aruncate pe geam
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Adolescentul a fost preluat în viaţă de la locul incidentului, însă a murit în scurt timp la Spitalul Judeţean Buzău.

Poliţiştii urmează să-i audieze în prezenţa părinţilor pe prietenii copilului mort, pentru a stabili cu exactitate motivul pentru care au intrat în clădirea dezafectată şi împrejurările în care s-a produs tragedia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un copil de 6 ani din Pitești a căzut de la etaj pe sârma de rufe. Care este starea lui
Un copil de 6 ani din Pitești a căzut de la etaj pe sârma de rufe. Care este starea lui

Un copil de doar 6 ani, din Pitești, a ajuns miercuri seară la spital, după ce a căzut de la primul etaj al casei.

Un tânăr din Vaslui a căzut de la etaj încercând să recupereze cheile aruncate pe geam
Un tânăr din Vaslui a căzut de la etaj încercând să recupereze cheile aruncate pe geam

Întâmplare sinistră, noaptea trecută, în Vaslui. Un tânăr de 23 de ani s-a prăbuşit în gol, după ce a încercat să coboare de la etajul patru, pe burlanul prin care se scurge apa de ploaie.

Ultimul mesaj al iranianului care a căzut de la etaj, într-un hotel din Capitală. Ce spune poliția
Ultimul mesaj al iranianului care a căzut de la etaj, într-un hotel din Capitală. Ce spune poliția

Un fost judecător iranian, urmărit de autoritățile din țara lui, a fost găsit mort în holul unui hotel din București. Poliția Capitalei a anunțat, vineri seară, că primele date din anchetă indică faptul că bărbatul s-ar fi sinucis.

Și-a înfipt un cuțit în piept, apoi a sărit de la etaj, după o ceartă cu iubitul. Urmarea este incredibilă
Și-a înfipt un cuțit în piept, apoi a sărit de la etaj, după o ceartă cu iubitul. Urmarea este incredibilă

O femeie a scăpat în mod miraculous cu viață după o dublă tentativă de sinucidere, în urma unei dispute cu iubitul său. Tânăra și-a înfipt un cuțit în piept, apoi a sărit de la etaj, dar a căzut în picioare și a supraviețuit.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.