Un bărbat a fost găsit mort în râul Bistrița, la trei kilometri distanță de locul dispariției sale

bistrita
Bistriteanul

Un bărbat de 45 de ani a fost găsit mor, duminică, în râul Bistriţa, la 3 kilometri de locul în care a fost văzut ultima dată.

 

Astăzi, 14 mai, poliţiştii au fost sesizaţi prin 112, cu privire la dispariţia unui bărbat de 45 de ani, din Bistriţa Bârgaului. Acesta ar fi plecat voluntar de la domiciliu, în cursul zilei de ieri, şi nu a mai revenit. În urma activităţilor efectuate, acesta a fost găsit de către echipele de căutare, în albia râului Bistriţa. Din nefericire, acesta era decedat”, a transmis Poliţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud, potrivit news.ro.

Sursa citată a precizat că poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale sunt la faţa locului şi efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc evenimentul. Totodată, în cauză va fi dispusă necropsia, pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis pentru ucidere din culpă.

”Echipaje de specializate de pompieri militari din cadrul Gărzii de Intervenţie Prundu - Bârgăului, alaturi de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ au desfăşurat acţiuni de căutare, în echipe mixte, in urma unei solicitări făcute pe numărul unicul de urgenţă 112, in jurul orei 12.00, cu privire la dispariţia unui bărbat pe cursul râului Bistrita, pe raza localităţii Bistrita Bârgăului”, a transmis, duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

Sursa citată a precizat că, după aproximativ trei ore, bărbatul în vârstă de aproximativ 45 de ani a fost găsit, fără semne vitale, la 3 km în aval de locul unde a fost indicată dispăriţia.

Citește și
Kouri Richins
O scriitoare celebră, acuzată că și-a omorât soțul. Ce ar fi găsit autoritățile în corpul soțului ei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bărbat găsit mort într-o autoutilitară, pe un câmp din Năvodari. Ce au observat polițiștii
Bărbat găsit mort într-o autoutilitară, pe un câmp din Năvodari. Ce au observat polițiștii

Un bărbat a fost găsit decedat, într-o autoutilitară, pe un teren din Năvodari, iar poliţiştii au deschis o anchetă, potrivit News.ro.

O scriitoare celebră, acuzată că și-a omorât soțul. Ce ar fi găsit autoritățile în corpul soțului ei
O scriitoare celebră, acuzată că și-a omorât soțul. Ce ar fi găsit autoritățile în corpul soțului ei

O americancă, Kouri Richins, care a scris o carte despre doliu pentru copii „Are You With Me?”, după moartea soţului său, Eric Richins, pe care l-a găsit mort în dormitorul lor, în Utah, în martie 2022, a fost inculpată pentru uciderea acestuia.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.