Un bărbat a murit după ce a fost prins în rotorul unei turbine eoliene, în Constanța

Eoliana
Shutterstock

Un bărbat în vârstă de 25 ani, angajat al unei firme de mentenanţă a unui parc eolian, a murit după ce a rămas blocat în partea superioară a unei centrale eoliene, scrie News.ro.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, poliţişti din cadrul Secţiei 9 Rurală Topraisar au fost sesizaţi joi cu privire la faptul că, un angajat al unei societăţi de mentenanţă a parcului eolian din extravilanul localităţii Chirnogeni, a rămas blocat în partea superioară a unei centrale eoliene.

“Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 25 de ani, din judeţul Prahova, care a fost declarat decedat, fiind transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cauzei decesului”, se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că „în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”.

Bărbatul de 25 de ani a fost prins în rotorul turbinei eoliene, potrivit presei locale.

Citește și
Feribot
Momente de groază pe mare, după ce un feribot plin cu turişti s-a ciocnit cu un iaht
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Eolienele din România consumă energie, în loc să producă. Cum s-a ajuns aici
Eolienele din România consumă energie, în loc să producă. Cum s-a ajuns aici

Sistemul energetic românesc s-a confruntat cu o situaţie mai puţin obişnuită luni, turbinele eoliene consumând energie electrică, în loc să o producă, din cauza lipsei vântului.

Momente de groază pe mare, după ce un feribot plin cu turişti s-a ciocnit cu un iaht
Momente de groază pe mare, după ce un feribot plin cu turişti s-a ciocnit cu un iaht

Cinci persoane au fost rănite după ce un feribot plin cu turişti a intrat în coliziune cu un iaht în zona Insulelor Eoliene, aproape de Sicilia, relatează agenţia DPA.

România exportă energia eoliană produsă în urma vântului puternic din ultimele 24 de ore
România exportă energia eoliană produsă în urma vântului puternic din ultimele 24 de ore

În tot răul există întotdeauna şi un bine, dovadă că vântul din ultimele 24 de ore a făcut ca turbinele eoliene să funcționeze la capacitate maximă.

Parcurile eoliene au generat energie record datorită vântului puternic
Parcurile eoliene au generat energie record datorită vântului puternic

Vântul puternic din ultimele 48 de ore a generat un record pentru parcurile eoliene, susţin producătorii.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.