Un copil de 2 ani din Neamţ a murit după ce a căzut într-un lighean cu apă. Se juca în curte alături de mama și bunica

ambulanta
Shutterstock

Poliţiştii din Neamţ au deschis o anchetă cu privire la moartea unui copil de doi ani care a căzut într-un lighean cu apă.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi duminică după amiază, de către o femeie în vârstă de 53 de ani, din Gâdinţi, cu privire la faptul că nepotul acesteia, în vârstă de doi ani, a fost găsit într-un lighean cu apă.

„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului stabilind faptul că, în timp ce minorul se afla în curtea locuinţei, împreună cu mama şi bunica sa, în timp ce se juca, într-un moment de neatenţie, acesta ar fi căzut cu faţa într-un lighean cu apă. Atât mama acestuia, cât şi un echipaj medical sosit la faţa locului au aplicat manevre de resuscitare, din nefericire fără efect, fiind declarat decesul minorului”, au afirmat poliţiştii.

În acest caz a fost deschis un dosar penal în cauză pentru ucidere din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cazul copilului de doi ani, găsit mort în casă: Poliția britanică nu ar fi făcut verificări la cererea asistentei sociale
Cazul copilului de doi ani, găsit mort în casă: Poliția britanică nu ar fi făcut verificări la cererea asistentei sociale

Cazul cutremurător al unui copil de numai 2 ani din Marea Britanie, găsit mort lângă tatăl său, care suferise un atac de cord, stârnește indignare în întregul Regat.  

Un copil de 12 ani a fost găsit în stare de putrefacție în casă. Tatăl minorului e căutat de poliție. „Un om aspru”
Un copil de 12 ani a fost găsit în stare de putrefacție în casă. Tatăl minorului e căutat de poliție. „Un om aspru”

Un copil de 12 ani a fost găsit mort în sufrageria casei, în SUA, în stare avansată de putrefacție. Tatăl minorului este căutat de poliție, scrie Mirror.

Copil de 6 ani, găsit mort într-un apartament. Tatăl său a încercat să se sinucidă după ce l-ar fi băgat în congelator
Copil de 6 ani, găsit mort într-un apartament. Tatăl său a încercat să se sinucidă după ce l-ar fi băgat în congelator

Caz șocant în Franța. Un băiețel în vârstă de 6 ani a fost găsit mort într-un apartament din Perpignan (Pyrénées-Orientales). Tatăl său a încercat să se sinucidă după ce i-ar fi băgat trupul neînsuflețit în congelator.

Părinții unui copil mort din Suceava au refuzat să-i doneze organele care ar fi salvat trei micuți, la sfatul duhovnicului
Părinții unui copil mort din Suceava au refuzat să-i doneze organele care ar fi salvat trei micuți, la sfatul duhovnicului

Caz șocant la Suceava, unde părinții unui băiat aflat în moarte cerebrală au refuzat transplantarea de organe pentru că așa le-ar fi spus duhovnicul lor.  

Turistul care a sărit în mare să salveze un copil și pe tatăl acestuia, adus de ape mort la mal. Steagul roșu a fost coborât
Turistul care a sărit în mare să salveze un copil și pe tatăl acestuia, adus de ape mort la mal. Steagul roșu a fost coborât

Turistul dispărut în mare la Eforie Nord în urmă cu două zile a fost găsit. Este vorba despre un bărbatul de 35 de ani din Botoșani, care sărise în valuri să salveze un copil și pe tatăl lui.  

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.