Un copil este în stare critică după ce s-a înecat cu o bucată de măr la o grădiniță „falsă” din Oradea

copil mar
Shutterstock

Un copil de un an și jumătate se află internat într-un spital din Oradea, în stare gravă, după ce s-a înecat cu o bucată de măr, joi, într-o grădiniță care funcționează fără autorizație.

Echipajele SMURD au intervenit la fața locului și au oferit primul ajutor copilului, care a intrat în stop cardio-respirator de mai multe ori.

„S-a efectuat o bronhoscopie și s-a extras bucata de măr din căile respiratorii ale copilului. În prezent, acesta se află în stare gravă pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean din Oradea”, a declarat dr. Hadrian Borcea, șeful UPU SMURD Bihor.

Grădinița nu este în rețeaua școlară a Inspectoratului Județean Școlar Bihor, adică funcționează fără autorizație, potrivit bihon.ro.

„Este o entitate privată, neînscrisă în rețeaua școlară. Este cel mai probabil o firmă sau o asociație. Noi, la începutul fiecărui an școlar, publicăm pe site-ul nostru rețeaua școlară a unităților de învățământ de stat și cele private, acreditate sau autorizate. Părinții le pot consulta înainte de a-și înscrie copiii la școală”, a declarat inspectorul șef Horea Abrudan.

Citește și
cresa gradinita
Cum pot obține părinții o deducere fiscală de 1.500 de lei pentru creșă sau grădiniță. Legea a intrat în vigoare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Administratorul firmei care administrează unitatea de îngrijire, Simona Sitov, a declarat că este în curs de pregătire a documentelor pentru autorizație.

„Au intervenit două cadre medicale când s-a întâmplat nefericitul eveniment. Avem două cadre medicale, dacă acestea nu interveneau, cu siguranță copilul nu era acum. Deci, s-a intervenit, cadre medicale avem. Deci, din punct de vedere medical și omenesc s-a făcut tot ce s-a putut. Am anunțat SMURD-ul imediat, s-au anunțat părinții imediat, iar medicii noștri au intervenit”, a declarat Simona Sitov.

Unitatea a fost închisă vineri. Mai mulți părinți au spus că nu-și vor mai duce copiii la acea grădiniță.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un nou beneficiu extrasalarial pentru angajați. Companiile pot plăti creșa sau grădinița copiilor salariaților
Un nou beneficiu extrasalarial pentru angajați. Companiile pot plăti creșa sau grădinița copiilor salariaților

Așteptată de trei ani, facilitatea fiscală care le permite angajatorilor să plătească grădinița sau creșa pentru copiii salariaților a intrat în sfârșit în vigoare.

Cum pot obține părinții o deducere fiscală de 1.500 de lei pentru creșă sau grădiniță. Legea a intrat în vigoare
Cum pot obține părinții o deducere fiscală de 1.500 de lei pentru creșă sau grădiniță. Legea a intrat în vigoare

Familiile pot obține 1.500 de lei deducere fiscală pentru acoperirea costurilor cu creșa și grădinița în ianuarie, potrivit unei prevederi legislative care a intrat în vigoare. Suma plătită este rambursată de angajator.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.