Un cuplu ar fi fost ținut sechestrat de cinci indivizi din Argeș

masina politie

Cinci persoane suspectate că au sechestrat un cuplu au fost reţinute de poliţiştii din Argeş, urmând să fie prezentate duminică în faţa magistraţilor pentru propunerea unei măsuri preventive.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, cele cinci persoane din comuna Recea, patru bărbaţi şi o femeie, sunt bănuite de săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate.

"Cei în cauză, un bărbat de 41 de ani, o femeie de 55 de ani, împreună cu doi tineri de 23 şi 20 de ani, respectiv un minor de 17 ani, sunt bănuiţi că ar fi pătruns fără drept în locuinţa a două persoane aflate în relaţie de concubinaj, i-ar fi lipsit de libertate, transportat cu un autoturism la locuinţa unuia dintre ei, unde i-ar fi lovit", se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, poliţiştii au efectuat o percheziţie la locuinţa respectivă, unde au descoperit o armă cu aer comprimat, supusă autorizării.

Faţă de suspecţi a fost dispusă reţinerea pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Citește și
Academia de Politie - Adrian Iacob si Carmen Dan
Cazul Emilia Șercan. Rectorul şi prorectorul Academiei de Poliție au demisionat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Suma fabuloasă descoperită de poliție în mașina unui calabrez, la o verificare de rutină
Suma fabuloasă descoperită de poliție în mașina unui calabrez, la o verificare de rutină

Un conducător auto care a fost oprit de poliţie pentru o verificare de rutină în sudul Italiei transporta în maşina sa peste un milion de euro (1,12 milioane de dolari) în numerar, a anunţat vineri poliţia italiană, relatează dpa.

Cazul Emilia Șercan. Rectorul şi prorectorul Academiei de Poliție au demisionat
Cazul Emilia Șercan. Rectorul şi prorectorul Academiei de Poliție au demisionat

Ministerul Afacerilor Interne a solicitat demisia rectorului şi a prorectorului Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" - Adrian Iacob şi Mihail Petrică Marcoci. Ambii şi-au anunţat vineri la prânz demisia.

Simulare de incident nuclear la Giurgiu. Ce ar face autorităţile în cazul unei ameninţări
Simulare de incident nuclear la Giurgiu. Ce ar face autorităţile în cazul unei ameninţări

Poliția Română și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au organizat un exercițiu demonstrativ de intervenție, în județul Giurgiu, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei.

Procurorii DNA i-au pus sub control judiciar pe șefii Academiei de Poliție, în dosarul jurnalistei amenințate
Procurorii DNA i-au pus sub control judiciar pe șefii Academiei de Poliție, în dosarul jurnalistei amenințate

Procurorii DNA i-au pus sub control judiciar pe rectorul Academiei de Poliție, Iacob Adrian și prorectorul Marcoci Petrică Mihail, pentru amenințările la adresa jurnalistei Emilia Șercan.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.