Un "fast-food" antic, descoperit intact la Pompei. VIDEO și FOTO

×
Codul embed a fost copiat

Un thermopolium, un fel de "fast-food" stradal din Roma Antică, decorat cu motive policrome şi aflat într-o stare foarte bună de conservare, a fost adus la lumină la Pompei, au anunţat sâmbătă reprezentanţii sitului arheologic, relatează AFP.

Blatul acoperit cu cenuşă vulcanică fusese parţial dezgropat în 2019, însă lucrările au fost extinse pentru a se conserva cât mai bine integritatea structurii, situată într-un cartier care la acea vreme era foarte frecventat, la intersecţia străzii Casa delle Nozze d'Argento (Casa Nunţii de Argint) şi Vicolo dei Balconi (Strada Balcoanelor).

Alături de fresca deja cunoscută, care înfăţişează o nereidă (nimfă a apelor) călare pe un căluţ de mare, cercetătorii au identificat picturi în culori vii reprezentând animale, în special păsări de curte şi raţe sălbatice, ce erau gătite şi servite, cu vin sau alte băuturi.

În plus, oamenii de ştiinţă au descoperit în spaţiile din structura mesei resturi alimentare, care ar putea oferi informaţii valoroase asupra obiceiurilor gastronomice din Pompei, din perioada erupţiei Vezuvului, în 79 e.n.

Un fragment de os de raţă, dar şi resturi de porc, de capră, peşte şi melci au fost găsite în vasele de teracotă. Mai multe ingrediente erau gătite laolaltă, într-un preparat asemănător cu paella.

Citește și
dinozaur
Fosilele unui dinozaur cu ''păr'' şi ''panglici'', găsite de oamenii de știință în Brazilia
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Într-un dolium - vas de lut asemănător unui butoi - au găsite boabe de fasole zdrobite, care serveau la modificarea culorii şi gustului vinului.

"Pe lângă faptul că reprezintă o altă mărturie a vieţii de zi cu zi din Pompei, posibilităţile de analiză a acestui termopolium sunt excepţionale, pentru că pentru prima dată o zonă de acest tip a fost excavată în totalitate", a declarat Massimo Osanna, director general al Parcul Arheologic Pompei, citat într-un comunicat.

Amfore, un rezervor şi o fântână, precum şi oseminte umane, au fost descoperite în apropiere, inclusiv cele ale unui bărbat de circa 50 de ani.

"Taraba pare să fi fost închisă şi abandonată în grabă de proprietarii săi, dar este posibil ca cineva, posibil bărbatul mai în vârstă, să fi rămas şi să fi pierit în timpul primei faze a erupţiei, în urma prăbuşirii mansardei", a explicat Massimo Osanna într-un interviu acordat agenţiei Ansa.

Alte oseminte ar putea aparţine unui hoţ, sau unui fugar înfometat, "surprins de vaporii incandescenţi, ţinând în mână capacul vasului pe care tocmai îl deschisese", a adăugat el.

Astfel de thermopolium erau foarte frecvente şi populare în Roma Antică. Doar în Pompei existau aproximativ optzeci de astfel de structuri.

Pompei, îngropat în urma erupţiei Vezuviului, este al doilea cel mai vizitat sit arheologic din Italia după Colosseum din Roma. Acesta a atras în 2019 aproape patru milioane de vizitatori.

Doar o treime din sit, care se extinde în prezent pe 44 de hectare, nu departe de Napoli, a fost dezgropat de arheologi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cangurii sunt capabili să ceară ajutorul oamenilor. Cum au descoperit cercetătorii asta
Cangurii sunt capabili să ceară ajutorul oamenilor. Cum au descoperit cercetătorii asta

Oamenii de ştiinţă au făcut o descoperire uluitoare despre canguri.

Fosilele unui dinozaur cu ''păr'' şi ''panglici'', găsite de oamenii de știință în Brazilia
Fosilele unui dinozaur cu ''păr'' şi ''panglici'', găsite de oamenii de știință în Brazilia

Cu circa 110 milioane de ani în urmă, de-a lungul malurilor unei lagune antice situate pe teritoriul de astăzi al nord-estului Braziliei exista un dinozaur cu două picioare, de mărimea unei găini, informează Reuters, citat de Agerpres. 

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.