Un român de 23 de ani a fost răpit, bătut și jefuit de mai mulți italieni care se plictiseau

Poliție Italia
Facebook/Polizia di Stato

Un român de 23 de ani a fost răpit și bătut cu bestialitate de o gașcă de italieni descriși de presa italiană ca fiind “tineri, șomeri și plictisiți”.

 

Este vorba despre șase italieni, între care și o femeie, care s-au organizat într-un grup și au comis mai multe violențe. Aceștia au fost arestați vineri.

Totul a început după ce doi dintre cei șase au avut o altercație într-un bar, din Ostia, cu un tânăr bengalez de 23 de ani pe care l-au bătut. El a reușit să scape și a cerut ajutorul românului, care se afla într-un club din apropiere, conform Minformo.com.

Românul, care a făcut box, a reușit să îi bată pe cei doi și să scape. În momentul apariției poliției, cei doi italieni au declarat că au fost agresați de o gașcă de străini.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Apoi, italienii s-au organizat și i-au răpit pe român și bengalez, i-au bătut și jefuit.

Presa italiana spune că românul s-a luptat cu cinci bărbați înarmați cu bare metalice înainte de a fi răpit. El a fost dus la un bancomat să scoată bani, apoi l-au dus la locuința sa unde italienii i-au luat lucrurile de valoare, inclusiv un televizor. În cele din urmă, tânărul a fost bătut și abandonat într-o pădure.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Doi bărbați au fost reținuți, după ce au bătut un cunoscut pentru că le-ar fi dat prea puțini bani pentru băutură
Doi bărbați au fost reținuți, după ce au bătut un cunoscut pentru că le-ar fi dat prea puțini bani pentru băutură

Doi bărbați, de 20 și 39 de ani, au fost reținuți, marți, pentru tâlhărie, după ce au bătut un cunoscut și i-au furat mai mulți bani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.