Un șofer a lovit un bărbat apoi l-a dus acasă și l-a pus în pat, ca să pară că a murit de moarte bună

×
Codul embed a fost copiat

Un șofer din județul Suceava a fost reținut și urmează să fie dus în instanță cu propunere de arestare preventivă după ce a lovit mortal cu mașina un bărbat, iar apoi a încercat să-și ascundă fapta ducându-l pe acesta acasă.

Marcel R., 50 de ani, din comuna Ostra, a fost găsit mort în pat, pe data de 7 ianuarie, de doi vecini care veniseră să-i aducă mâncare. Bărbatul fusese văzut ultima dată cu 2 zile înainte, potrivit Ziar de Suceava.

În urma necropsiei s-a stabilit că bărbatul murise, de fapt, în urma unui accident rutier, prezentând mai multe leziuni specifice.

Ancheta declanșată în acest caz a faptul că bărbatul fusese lovit de o mașină, iar șoferul - care îl cunoștea, știa unde stă și că locuiește singur - l-a dus acasă și l-a pus în pat, ca să pară că a murit din cauze naturale.

Autorul accidentului nu numai că nu a anunțat poliția, dar și-a văzut liniștit de treburile lui, iar după două zile i-ar fi trimis pe cei doi bărbați cu mâncare, ca să se convingă că Marcel era mort.

Citește și
vaccin
Peste jumătate dintre profesorii din Botoșani nu vor să se vaccineze anti-COVID
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Acesta este acuzat de omor din culpă, însă s-ar putea adăuga circumstanțe agravante, dacă se va dovedi că în urma accidentului bătrânul încă trăia și bărbatul nu a intervenit pentru a-l ajuta.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Coronavirus România, bilanț 13 ianuarie. 4.424 de cazuri noi de infectare
Coronavirus România, bilanț 13 ianuarie. 4.424 de cazuri noi de infectare

Coronavirus România, bilanț 13 ianuarie. Până astăzi, 13 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 681.392 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Peste jumătate dintre profesorii din Botoșani nu vor să se vaccineze anti-COVID
Peste jumătate dintre profesorii din Botoșani nu vor să se vaccineze anti-COVID

Mai puţin de 50% dintre cadrele didactice din judeţul Botoşani doresc să se vaccineze împotriva COVID-19, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Gabriel Hârtie.

Un medic de familie din Călărași refuză pacienții care nu se vaccinează anti-Covid-19
Un medic de familie din Călărași refuză pacienții care nu se vaccinează anti-Covid-19

Un medic de familie din judeţul Călăraşi a anunţat că persoanele care refuză vaccinarea anti-Covid-19 vor fi scoase din lista sa, precizând că el consideră de neacceptat să continue colaborarea cu pacienţi care nu cred în recomandările pe care le face.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.