Un tânăr din Republica Moldova s-a ales cu dosar penal. A încercat să intre ilegal în România de 2 ori într-o săptămână

Poliția de frontieră

Un tânăr de 23 ani din Republica Moldova s-a ales cu dosar penal, după ce a încercat să intre ilegal în România de două ori într-o săptămână, informează, miercuri, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au depistat şi reţinut, în apropierea frontierei de stat, un bărbat care avea hainele ude şi nu-şi justifica prezenţa în zonă. Acesta nu avea documente de identitate asupra sa, fapt pentru care a fost condus la sediul sectorului în vederea stabilirii identităţii, transmite Agerpres.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că bărbatul este cetăţean din Republica Moldova şi are 23 de ani. Totodată, au constatat că acesta a încercat să mai intre ilegal în România, în data de 15 august. El a fost reţinut şi predat autorităţilor din Republica Moldova de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Fălciu.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de către un străin declarat indezirabil ori căruia i-a fost interzis în orice mod dreptul de intrare sau de şedere în ţară.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
21 de transfugi din Irak şi Siria, prinși la granița României cu Ungaria. Unde încercau să ajungă
21 de transfugi din Irak şi Siria, prinși la granița României cu Ungaria. Unde încercau să ajungă

Continuă încercările transfugilor de a ajunge, ilegal, în vestul Europei. Ultima captură de migranţi a fost făcută de poliţiştii de frontieră din Valea lui Mihai.

Focuri de armă la frontiera României. Ce s-a întâmplat
Focuri de armă la frontiera României. Ce s-a întâmplat

S-au tras focuri de armă în Timiș pentru a-l prinde pe șoferul unei mașini în care se aflau mai mulți migranți intrați ilegal în România.

Un Audi abandonat pe marginea drumului, descoperit de Poliția de Frontieră. Conținea marfă de aproape 200.000 de lei
Un Audi abandonat pe marginea drumului, descoperit de Poliția de Frontieră. Conținea marfă de aproape 200.000 de lei

Aproape 16.000 de pachete cu țigări în valoare de 192.800 de lei au fost descoperite și confiscate la frontiera de nord a țării.

Nouă vietnamezi ascunși în pufuleți, depistați când încercau să iasă ilegal din România
Nouă vietnamezi ascunși în pufuleți, depistați când încercau să iasă ilegal din România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere Nădlac au descoperit, ascunși în interiorul unei autoutilitare condusă de un cetăţean român, nouă cetăţeni din Vietnam care încercau să iasă ilegal din țară.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.