Un tânăr din Vaslui a murit strivit de un mal de pământ în timp ce lucra la o fântână

×
Codul embed a fost copiat

Un tânăr de 21 de ani din Vaslui a sfârșit tragic. Lucra fără forme legale la o fântână și a fost strivit de un mal de pământ prăbușit.

Se afla la aproximativ 12 metri adâncime în acel moment, așa că șansele să fi scăpat cu viață erau aproape inexistente. De altfel, a fost adus la suprafață abia după aproximativ două ore, iar medicii nu au putut decât să constate decesul.

Alertă la 112 s-a dat puţin înainte de ora 8. Băiatul lucra în curtea unui localnic din satul Pușcași. Ceilalți muncitori au cerut ajutor chiar în secundele ce au urmat nenorocirii. Mai multe echipaje de salvatori, medici, dar şi poliţişti au ajuns în zonă.

Misiunea pompierilor a decurs anevoios. Groapa avea aproximativ 60 de centimetri în diametru, iar victima a fost surprinsă la 12 metri adâncime. În plus, din cauza terenului instabil, inclusiv salvatorii au fost în pericol.

Nicu Tătaru, şeful IJSU Vaslui: "S-a luat decizia deplasării cu 2 echipaje de căutare şi salvare şi 2 de terapie intensivă. S-a constat că există riscul ca forţele să fie surprinse de mal care riscă să se surpe în continuare. S-a intervenit prin mecanisme proprii şi s–a eliberat persoana în 20 min de la ajungerea la locul intervenţiei”.

Citește și
Coronavirus România, bilanț 27 septembrie
Județele din România cu cele mai multe cazuri de COVID. Cum s-a ajuns în această situație
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Chishti Ahmed Nazar, medic SMURD: ”A fost găsit în stop-cardiorespirator. Am încercat resuscitare. Au trecut, din păcate, cred că 2 ore. A fost administrate manevre de resuscitare, dar fără răspuns”.

Poliţiştii şi inspectorii de muncă anchetează acum cele întâmplate, într-un dosar penal, deschis pentru ucidere din culpă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Din primele informații, băiatul lucra fără forme legale. Patronul firmei a suferit un atac de panică atunci când a aflat despre incident și a fost transportat la Spitalul de Urgență Vaslui pentru îngrijiri medicale. El riscă, deocamdată, doar o amendă de până la 20 de mii lei.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bebeluș de 9 luni, infectat cu SARS-CoV-2, internat la Terapie Intensivă
Un bebeluș de 9 luni, infectat cu SARS-CoV-2, internat la Terapie Intensivă

Cifrele de miercuri aduc un record absolut de îmbolnăviri, la 24 de ore. Sunt 2.158 de cazuri noi de COVID-19, dar şi 33 de decese.

Județele din România cu cele mai multe cazuri de COVID. Cum s-a ajuns în această situație
Județele din România cu cele mai multe cazuri de COVID. Cum s-a ajuns în această situație

Municipiul Bucureşti (405) şi judeţele Iaşi (83), Ilfov (77), Prahova (76) sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, informează, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Reacția Gabrielei Firea, după ce a stat în prejma lui Marcel Ciolacu, suspect de coronavirus
Reacția Gabrielei Firea, după ce a stat în prejma lui Marcel Ciolacu, suspect de coronavirus

Gabriela Firea a stat alături de Marcel Ciolacu și Paul Stănescu la întâlnirile PSD, iar acum cei doi lideri sunt suspecți de infectare cu coronavirus. Gabriela Firea a spus că a purtat mască de protecție la toate ședințele.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.