Vlad Obu, săltat de polițiști după ce a încercat să-i copieze pe frații Tate. Ce tatuaje li se făceau femeilor racolate

×
Codul embed a fost copiat

Treisprezece percheziţii au loc marţi dimineaţă în Bucureşti, Cluj-Napoca şi în judeţul Ilfov la un grup organizat specializat în trafic de persoane.

Victimele, recrutate prin metoda loverboy, erau obligate prin violenţă fizică, să producă materiale video cu conţinut sexual explicit. Ele aveau tatuat numele sau portretul celui care le exploata. Până acum au fost identificate şapte victime ale grupului. 31 de persoane au fost duse la audieri. Printre cei vizaţi s-ar afla şi Vlad Obu, un apropiat la fraţilor Tate.

Vlad Obu încerca să îi copieze şi a fost şi audiat ca martor în dosarul acestora. El ar fi fost prins şi ridicat în trafic.

În ianuarie, au avut loc descinderi la mai multe locuinţe ale sale.
Vlad Obu a fost implicat de-a lungul timpului în mai multe scandaluri.

Citește și
vlad obu
Cine este Vlad Obu, patron de videochat și prieten cu frații Tate. Ce postează pe contul său de Youtube
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”La data de 13 iunie 2023, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au pus în aplicare 13 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiile Bucureşti şi Cluj-Napoca şi în judeţul Ilfov, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi instigare publică”, anunţă IGPR.

Conform anchetatorilor, în cursul anului 2021, 3 persoane ar fi constituit un grup infracţional organizat, în vederea comiterii infracţiunii de trafic de persoane.

”Bănuiţii ar fi creat un sistem prin care ar fi recrutat mai multe persoane vătămate, pe care le-ar fi determinat, inclusiv prin acte de violenţă, să producă materiale cu conţinut sexual, explicit, pentru o platformă online dedicată adulţilor şi/sau să producă materiale pornografice prin videochat, beneficiile materiale astfel obţinute fiind însuşite aproape integral de către persoanele bănuite. Persoanele vătămate ar fi fost recrutate prin inducere în eroare cu privire la intenţia de a întemeia o relaţie de căsătorie/concubinaj şi existenţa unor sentimente de iubire (metoda loverboy)”, precizează IGPR.

Victimele ar fi fost, ulterior, adăpostite în imobile din judeţul Ilfov şi din municipiile Bucureşti şi Cluj - Napoca, unde, ”prin exercitarea de acte de violenţă fizică şi constrângere psihică, ar fi fost exploatate sexual de membrii grupului, prin obligarea la manifestări pornografice, în vederea producerii şi difuzării, prin intermediul unor platforme de socializare, de material având un astfel de caracter, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante, constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”.

De asemenea, în vederea fidelizării persoanelor vătămate şi pentru a se asigura că acestea vor desfăşura activităţile strict în beneficiul membrilor grupului, li s-ar fi impus tatuarea numelui şi/sau chipului membrului din grup care se ocupa de exploatarea lor.

Până în prezent, au fost identificate 7 persoane vătămate, care au fost exploatate sexual de grupul infracţional organizat.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj au fost duse, în vederea audierii, 31 de persoane, despre care există bănuiala rezonabilă că sunt implicate în activitatea infracţională.

La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa - Năsăud, precum şi jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei şi Grupării Mobile de Jandarmi Cluj.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor Cluj.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Controversatul om de afaceri Vlad Obu, audiat de DIICOT ca martor în dosarul fraților Tate
Controversatul om de afaceri Vlad Obu, audiat de DIICOT ca martor în dosarul fraților Tate

Controversatul om de afaceri, dar și pretins influencer, Vlad Obuzic, a ajuns de dimineață la sediul DIICOT.  

Cine este Vlad Obu, patron de videochat și prieten cu frații Tate. Ce postează pe contul său de Youtube
Cine este Vlad Obu, patron de videochat și prieten cu frații Tate. Ce postează pe contul său de Youtube

Un nou personaj controversat ajunge în prim plan, odată cu cercetările făcute de poliţişti şi procurori în dosarul fraţilor Tate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.