Iarnă de aprilie în România. Accidente în lanț din cauza zăpezii. Cozi imense de mașini în mai multe zone

×
Codul embed a fost copiat

Iarna de aprilie a făcut probleme în multe zone din țară, unde a nins puternic! Pe DN1 A, între Cheia și Brașov, mai multe TIR-uri nu au mai putut înainta și s-au format blocaje, așa că a fost nevoie de intervenția echipajelor de deszăpezire.

În județul Vaslui, o ambulanță a derapat și a intrat într-un gard. Iar în Bacău un camion, care a patinat periculos, a provocat un accident și a ajuns de-a curmezișul pe drum, paralizând circulația toată seara.

Un TIR a derapat marți seară pe șoseaua acoperită de zăpadă, în județul Bacău, apoi ghinioanele au venit în lanț. Mașina de mare tonaj a lovit apoi o autoutilitară care transporta un panou publicitar și a ajuns cu partea din față pe câmp.

Marian Pârvu – martor: „Eu eram în spatele maşinii acesteia. TIR-ul a venit din faţă din partea asta şi a intrat aici în remorcă şi de aici s-a dus direct.”

Șoferii nu au fost răniți, dar traficul în zonă a fost blocat pentru câteva ore și s-au format cozi de mașini pe ambele sensuri de mers.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Larisa Antal, corespondent ProTV: „Este ora 2:30 noaptea. Suntem aici blocați de aproape 2 ore. Nu mișcă nimic, nu se mișcă nimic. În fața mea este un TIR care pur și simplu a ajuns în șanț din cauza vântului foarte puternic, iar mai sus sunt tot așa, alte 2 TIR-uri deraiate.”

A nins puternic aseară și în județele Brașov și Prahova, iar zăpada a acoperit asflatul pe DN1A, între Săcele și Vălenii de Munte. În aceste condiții, mașinile de mare tonaj au derapat pe serpentinele de la Cheia și drumul a fost blocat ore întregi.

Șofer: „Ne roagă să mai așteptăm puțin. M-am întors de pe partea cealaltă de unde m-am întors din cauza TIR-urilor.”

Acest depozit de sare din Brașov era plin ieri dimineață. Aseară, stocul era la jumătate. Șoferii utilajelor de deszăpezire spun că a fost o zi de muncă mai grea decât una din iarna care tocmai a trecut.

Adrian Chivoiu - șofer DRDP Brașov: „Câte curse ați făcut cu masina asta: faceti socoteala, de azi dimineata de la 04:00!”

Electra Ghiza, corespondent ProTV:Oamenii si utilajele au început lucrul la ora 4 dimineata. Este ora 22.00, ninge la fel de abundent cum a nins toată ziua, așa că vor face noapte albă pe drumuri.”

Pe DN1 si pe DN73 A circulația a revenit la normal abia după miezul nopții, când ninsoarea s-a mai domolit.

Probleme au fost și în județul Vaslui. O ambulanță, care transporta o pacienta de 67 de ani, a derapat și a intrat într-un gard. Din fericire, nu a fost nimeni rănit.

În județul Iași însă, un pasager a ajuns la spital, după ce microbuzul în care se afla s-a răsturnat.

De asemenea, din cauza ninsorii, trei aeronave care ar fi trebuit să aterizeze la Iaşi au fost redirecţionate către Aeroportul din Suceava.

Iar în Botoșani o autoutilitară în care se aflau două persoane, s-a răsturnat și a blocat, parțial, circulația rutieră, pe un drum județean.

Reporteri: Electra Ghiza, Elena Bejinaru, Iulia Ciuhu, Daniel Moldovan

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.