„Am așteptat-o 10 ani de zile”. Mărturia dureroasă a mamei care și-a pierdut copilul a doua zi după naștere, în Focșani

×
Codul embed a fost copiat

Durere fără margini pentru doi părinţi din Focșani care cer explicaţii medicilor, după ce copilul lor s-a stins din viață la câteva ore după naştere. Imediat după cezariană, mama și-a văzut fetița pentru câteva clipe.

Iar a doua zi, părinții au fost anunțați că bebelusul a murit.

Femeia avea sarcina dusă la termen și la sfârșitul săptămânii trecute a sosit la spital pentru naștere naturală. La un moment dat, medicii au observat că pulsul copilului este neregulat și au decis ca femeia să nască prin cezariană.

Operația a decurs normal, iar femeia a născut o fetiță pe care a apucat să o vadă doar câteva secunde. A doua zi, mama a fost anunțată că bebelușul a murit.

Mirela Păun, mama copilului: „Este prima sarcină, a fost dorită, am așteptat–o zece ani de zile, am simțit-o, am vorbit cu fata mea, a stat la mine în burtă și am simțit-o în fiecare clipă, am asteptat nouă luni de zile și acum în loc să fac botezul mă pregătesc de înmormantare”.

Citește și
etilotest
Polițist prins băut la volan chiar de colegii săi la un control de rutină, pe o stradă din Focşani. IPJ va dispune o anchetă
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Părinții acuză medicii de lipsă de profesionalism.

Mirela Păun, mama copilului: „Dimineață la ora cinci și jumătate a venit o doctoriță în sala de ATI și mi-a zis că are vești proaste pentru mine, că fetița nu este bine și că are o hemoragie internă puternică”.

Ancheta dispusă de Direcția de Sănătate Publică constată că protocolul a fost respectat.

Cătălin Graur, director executiv DSP Vrancea: „O echipă de insoectori sanitari din cadrul serviciului de control din DSP Vrancea s-a deplasat în aceeași zi în care s-a depus sesizarea părinților. În urma controalelor făcute la secția de ginecologie și neonatologie s-a constatat că protocoalele și procedurile de lucru pe aceste două secții au fost respectate”.

Medicii de la Spitalul Județean Focșani spun că nou-născutul suferea de o malformație congenitală.

Alina Cosma, purtător de cuvânt Spitalul Focșani: „Din primele cercetări se pare că nou-născutul suferea de boala hemoragică a nou-născutului care s-a declanșat post partum, nu a răspuns la tratament, a avut o evoluție extrem de rapidă și a avut, cel mai probabil ca și cauză o boală congenitală”.

Analize suplimentare sunt așteptate. Până atunci, părinţii copilului au făcut plângeri la Parchet și Poliţie și spun că vor să afle dacă este vinovat cineva de moartea primului lor copil.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Șapte copii de la un club de judo au fost răniți în accidentul petrecut pe „Drumul morții” E85
Șapte copii de la un club de judo au fost răniți în accidentul petrecut pe „Drumul morții” E85

Șapte copii de la un club de judo din Focșani au fost răniți într-un accident rutier petrecut pe ”Drumul morții” E85. Microbuzul în care se aflau s-a ciocnit cu o altă mașină.  

Polițist prins băut la volan chiar de colegii săi la un control de rutină, pe o stradă din Focşani. IPJ va dispune o anchetă
Polițist prins băut la volan chiar de colegii săi la un control de rutină, pe o stradă din Focşani. IPJ va dispune o anchetă

Un poliţist a fost prins conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, în noaptea de joi spre vineri, fiind oprit chiar de colegii săi la un control de rutină în trafic, pe o stradă din municipiul Focşani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.