Zăpadă de aproape o jumătate de metru. Locul din România cu peisaj de iarnă veritabil

×
Codul embed a fost copiat

Plouă puternic în aproape toată țara şi, în unele locuri, peisajul a devenit unul de iarnă veritabilă, după ce a nins serios.

Până miercuri seară sunt în vigoare două coduri, iar la peste o mie de metri altitudine se va depune un strat consistent de zăpadă, spre bucuria celor care mai au câteva zile libere, şi iubesc sporturile de iarnă!

La peste 2.500 de metri altitudine, pe Vârful Omu, în Munţii Bucegi, erau -3,5 grade. Stratul de zăpadă măsura 44 de cm, iar pe creste vântul a avut la rafala 90 de km pe oră.

Vremea s-a schimbat şi pe Transfăgărășan.

Zăpada a pătruns inclusiv într-un refugiu din Munţii Rodnei, iar salvamontiştii din Bistriţa-Năsăud au făcut apel pe pagina de Facebook că turiştii care se adăpostesc acolo să închidă mai bine uşa data viitoare.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

A nins ca în poveşti şi la Strajă, iar brazii sunt în sfârşit pudraţi cu alb. Schiorii aflaţi încă în vacanţă se bucura de peisaj.

Drumarii au scos utilajele la lucru pe Transalpina de noaptea trecută.

La Rânca sunt cazaţi mulţi turişti, iar administratorii nu vor mai fi nevoiţi să pornească tunurile de zăpadă artificială.

Nicu Mitroiu, administrator domeniul schiabil Rânca: „Dacă mai prindem încă 20 cm, cu stratul de bază, de zăpadă artificială, este suficient s-a schimbat atmosfera, e totul alb, brazii, e altceva."

Până joi seară meteorologii menţin un cod portocaliu de precipitaţii abundente în Prahova, Buzău şi Vrancea, dar şi unul galben pe o arie mai extinsă care include şi capitala. La peste 1000 de metri altitudine va continua să ningă.

Florinele Georgescu, director ANM: „Se va depune strat consistent de zăpadă în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, vor fi și zone din Carpații Orientali. În medie estimez o scădere a temperaturilor cu 5-6 grade în zilele viitoare."

Maximele nu vor depăși 10 grade. Dar la începutul săptămânii viitoare, vremea se încălzeşte iar.

La Constanța, miercuri la prânz plouă mocănește, după ce dimineaţă vântul a suflat cu putere. Drept urmare, atât portul maritim, cât și cel fluvial au fost închise pentru mai bine de șase ore.

La mal, valurile depășesc 3 metri înălţime, iar în larg ating și 7-8 metri. Rafalele s-au mai domolit și ajung, în larg, la 60 de km pe h.

La intrarea în port 42 de nave aşteaptă să intre la operaţiuni. Comandanţii lor au fost avertizaţi să ţină motoarele pornite pentru a evita orice incident. În port navele şi-au dublat legăturile la cheu.

Activitățile au fost reluate, în toate porturile maritime, la ora 13. Sunt însă probleme la Sulina. Bara Sulina este închisă din cauza vântului. Autorităţile portuare estimează că va rămâne aşa cel puţin până sâmbătă.

Prognozele meteo arată ca vântul se va intensifica. Acolo sunt zeci de nave care au sistat toate operaţiunile.
 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.