Zborurile Turkish Airlines către Europa, anulate miercuri seară. Două curse erau așteptate în București și Constanța

×
Codul embed a fost copiat

Toate zborurile Turkish Airlines spre Europa au fost anulate miercuri seară. Imagini surprinse în Istanbul, pe cele două aeroporturi mari, arată mii de oameni blocați.

Două dintre cursele anulate erau așteptate în București și Constanța, pe aeroportul Mihail Kogălniceanu. Compania a anunțat, în urmă cu câteva momente că situația s-a remediat, iar oamenii vor putea călători din nou.

Cursele spre București, Constanța, Londra, Zagreb, Milano și alte câteva zeci de destinații au fost anulate. Zeci de mii de oameni s-au trezit în aeroport fără să știe ce se întâmplă.

Corina Martin, manager agenție de turism: Au fost blocate toate sistemele lor informaționale ceea ce înseamnă că așa cum ne-au anunțat inițial între orele 19 și 22 în cursul serii nu mai urma să zboare, să decoleze niciun avion al acestei companii pe nicio rută în întreaga lume. O situație extrem de serioasă cu care noi nu ne-am mai confruntat până acum. Pentru ca o companie aeriană să aibă sistemele informatice afectate înseamnă practic blocarea a sute de mii de pasageri pe foarte multe dintre aeroporturile lumii”. 

Citește și
rusi musulmani
Ruși din Daghestan care strigă ”Allahu Akbar” au luat cu asalt un aeroport pentru a ataca evrei VIDEO
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 În aeroportul Kemal Ataturk și Sabia Gokcen s-au format cozi imense. Pasagerii nu au putut primi vouchere de cazare sau pentru transfer pentru că nu puteau fi identificați, deoarece compania nu a avut acces la listele de pasageri.

 Miercuri seară, pe aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța ar fi trebuit să aterizeze un avion în care erau 115 pasageri, iar mai apoi alți 55 să plece spre Istanbul. Pentru că zborurile au fost anulate, oamenii vor ajunge la Constanța abia vineri dimineață.

 Agențiile de turism din țara noastră le-au asigurat cazare și masă turiștilor români. În cursul zilei reprezentanții companiei turcești au anunțat că au fost reluate toate zborurile spre Europa. 

 Pasagerii afectați de această întrerupere pot face modificări fără nicio penalizare sau cost suplimentar.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Moment de cotitură în domeniul tehnologiei. Avem prima dronă din lume care a primit certificare pentru zbor cu pasageri
Moment de cotitură în domeniul tehnologiei. Avem prima dronă din lume care a primit certificare pentru zbor cu pasageri

Avem prima dronă din lume care a primit certificare pentru zbor cu pasageri. Este vorba despre modelul EH216-S, care este un sistem de vehicul aerian fără pilot la bord.

Ruși din Daghestan care strigă ”Allahu Akbar” au luat cu asalt un aeroport pentru a ataca evrei VIDEO
Ruși din Daghestan care strigă ”Allahu Akbar” au luat cu asalt un aeroport pentru a ataca evrei VIDEO

Sute de musulmani care strigau ”Allahu Akbar” au luat cu asalt duminică un aeroport din Republica Rusă Daghestan pentru a ataca evreii ce ar fi trebuit să ajungă în țara lor cu un zbor de la Tel Aviv.

 

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.