„Danțul la șură”, un vechi obicei moștenit din străbuni, readus la viață de sătenii din Lăpuș

×
Codul embed a fost copiat

A fost mare sărbătoare în Țara Lăpușului, din Maramureș. Îmbrăcăți în straie tradiționale, peste o sută de localnici, dar și zeci de invitați, s-au prins în hore și au cântat până la lăsarea serii.  

Oamenii harnici din zonă au pregătit gulaș, dar și plăcinte și gogoși pentru toată lumea. Ei s-au adunat în centrul comunei pentru obiceiul vechi, moștenit din moși-strămoși, numit „Danțul la șură”.

Peste o sută de oameni, îmbrăcăți în straie tradiționale cât mai colorate, s-au strâns în centrul comunei Lăpuș, la jocul la șură sau danțul, după cum e cunoscut în Maramureș. Obiceiul este păstrat de la străbuni, la fel și portul tradițional.

Gabriela Filip: „Port și eu o cămeșă cu motive tradiționale și ghirlande de flori, poale cu cipcă și zadii moștenite de la bunica, iar în picioare am șosete de lână și opinci, iar pe cap am o podoabă purtată de fetele necăsătorite”.

Obiceiul „Danțul la șură”

Toți s-au strâns la hore și nu au ezitat să se prindă la joc. Cântecul tradițional a fost inclus.

Citește și
mestesuguri baia mare
Muzeul Satului din Baia Mare, transformat într-un atelier de meșteșuguri
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Localnică: „E cu joc și cu voie bună. E frumos. Așa era pe timpuri. Erau feciori și fete multe, dar se mai termină obiceiurile, e bine că la noi se țin”.

La final, oamenii au fost ospătați, după cum e tradiția. Horitoarele din Lăpuș au frământat aluat pentru plăcinte și gogoși cât să ajungă pentru toți pofticioșii. Afară, la ceaun, a fost pregătit și un gulaş pe cinste. Pentru ca mâncarea să iasă cât mai bună, gătitul a fost însoţit de cântece.

Cristina Buda, primar Lăpuş: „Este un eveniment care uneşte lumea prin tot ce se întâmplă aici, prin muzică, prin tradiţie, prin portul frumos din Lăpuş şi prin dansul în sine.”

„Danțul la șură” este la a doua ediție, iar autoritățile locale își doresc ca de acum înainte să repete evenimentul în fiecare an.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Activități inedite pentru copii, la Mănăstirea Breaza, în Maramureș. Cum și-au petrecut timpul alături de preoți și măicuțe
Activități inedite pentru copii, la Mănăstirea Breaza, în Maramureș. Cum și-au petrecut timpul alături de preoți și măicuțe

Momente pline de bucurie la Mănăstirea Breaza, din județul Maramureș.

Muzeul Satului din Baia Mare, transformat într-un atelier de meșteșuguri
Muzeul Satului din Baia Mare, transformat într-un atelier de meșteșuguri

Meseriile uitate sau aflate pe cale de dispariție sunt readuse în atenția copiilor din Maramureș în aceste zile.  

Copiii din Maramureș învață meserii aflate pe cale de dispariție: Au cusut pe pânză și au făcut vase din lut

Un bărbat a ajuns la spital după ce a căzut de pe motocicletă. Misiunea de recuperare a acestuia a fost una dificilă
Un bărbat a ajuns la spital după ce a căzut de pe motocicletă. Misiunea de recuperare a acestuia a fost una dificilă

Operațiune contracronometru de salvare a unui motociclist accidentat într-o pădure din Maramureș.

Cum au fost salvați cei 50 de turiști din autocarul intrat în casa din Maramureș. Șoferul ar fi suferit un infarct
Cum au fost salvați cei 50 de turiști din autocarul intrat în casa din Maramureș. Șoferul ar fi suferit un infarct

A fost activat planul roșu de intervenție marți, în Maramureș, după ce un autocar plin cu turiști polonezi a ieșit de pe drum și s-a oprit într-o casă.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.