Zeci de fete din Oltenia vor sa readucă la viață o legendă. Modul inedit prin care promovează Dealul Muierii

×
Codul embed a fost copiat

Zeci de fete din Oltenia pornesc, miercuri dimineață, într-o călătorie inedită prin care vor readuce la viaţă o legendă.

Ele vor merge pe jos aproape 100 de kilometri prin trei județe pentru a promova Dealul Muierii. Traseul începe la peșterile din nordul Gorjului și se va încheia aproape de Craiova.

Fetele s-au înarmat cu furci și topoare
 

Înarmate cu furci și topoare, fetele vor să pună în valoare o legendă din trecut care spune că, atunci când bărbații erau plecați la luptă cu turci, femeile care locuiau pe Dealul Muierii se retrăgeau în Peștera Muierii sau în cea de la Polovragi. Din cauza lipsei de hrană, au ieșit din adăpost și i-au alungat pe adversari din țară. Traseul lor ar urma să fie refăcut la pas în aceste zile.

Valentin Mitrică, inițiatorul proiectului, director Cluster Bio Oltenia:Vor ajunge în zona Sârbești-Alimpești, unde se întâlnesc cu celelalte fete care vin de la Peștera Muierii și de la Peștera Frumoasa din Valea Cernei, iar acolo Cristina Giuvelescu le va primi cu formația de dansuri populare”.

Cristina Giuvelescu, cântăreață de muzică populară:Am crescut și m-am născut pe Dealul Muierii și sunt mândră că fac parte din acest proiect, m-a emoționat totodată și m-au năpădit o grămadă de amintiri și mă simt foarte bine”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Gheorghe Epure, primar comuna Polovragi:În momente de restriște și greu încercate, în cumpene, aceste femei se uneau și porneau din disperare la luptă. Același lucru vrem să îl surprindem și acum”.
 

Ce reprezintă Dealul Muierii pentru turiști
 

Pentru turiști, Dealul Muierii este, însă, o necunoscută. Mulți îl parcurg fără să știe de existența lui.
 

Accident în Voluntari. Motociclist grav rănit după impactul cu un autobuz
 

Turist:E interesant, cred că sunt foarte multe lucruri de genul ăsta despre care nu știm și ce trăim în zonele astea”.

Pe traseu, fetele vor poposi în diverse destinații turistice, care atrag anual mii de vizitatori.

Alex Ducu, administrator „Căsuța Răsturnată”:Cu ajutorul acestui deal, chiar trag speranțe foarte foarte mari că o să reușim să dezvoltăm zona Olteniei. Dacă vor ajunge oamenii pe Dealul Muierii or să vină și pe la noi pentru că suntem foarte aproape, adică chiar de aici începe”.

Dealul Muierii pornește de lângă Transalpina, trece pe la Pădurea Colorată și Căsuța Răsturnată și continuă prin 24 de comune din Gorj, Vâlcea și Dolj.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.