Ziua liberă pentru vaccinare anti-COVID a intrat în vigoare

Vaccinare
Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Ziua liberă pentru vaccinare anti-COVID, iniţiativă a deputaţilor USR PLUS Radu Molnar şi Oana Ţoiu, a intrat în vigoare, fiind promulgată şi publicată în Monitorul Oficial, a anunţat USR PLUS, scrie Agerpres. 

"Le suntem recunoscători celor care s-au vaccinat deja şi angajatorilor care au încurajat asta. Dat fiind că, în anul 2021, din cele 15 zile libere naţionale, 8 sunt pe durata weekendului, chiar şi cu ziua liberă de vaccinare, în acest an angajatorii vor avea angajaţii prezenţi constant la muncă mai mult decât în ultimii 4 ani de zile şi intenţia noastră este să devină o măsură de încurajare, fără a implica restricţii sau costuri suplimentare pentru angajatori comparativ cu alţi ani", a declarat Oana Ţoiu, preşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, citată în comunicat.

Deputatul USR PLUS Radu Molnar a arătat, la rândul său, că, în cazul companiilor mari, acestea au opţiunea de a alege între ziua liberă de vaccinare şi facilitarea alături de DSP a unor centre de vaccinare în unitatea de producţie.

"Suntem alături de părinţii care aleg să îşi vaccineze copiii, pe măsură ce dozele de vaccin vor fi disponibile pe fiecare segment de vârstă, introducând opţiunea de a-i însoţi şi în timpul săptămânii", a adăugat Radu Molnar.

În anul 2017, din cele 14 zile libere naţionale, 11 au fost în timpul săptămânii, în 2018, 2019 şi 2020 au fost 9, iar în 2021 vor fi 7 din cele 15 prevăzute de lege, precizează USR PLUS.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Legea 221/2021 a intrat în vigoare şi prevede ca persoanele care se vaccinează să beneficieze de: o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în ziua vaccinării, în cazul angajaţilor; o zi scutire de frecvenţă, în ziua vaccinării, în cazul elevilor, studenţilor şi militarilor.

De asemenea, pot beneficia de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, şi unul dintre părinţi în ziua vaccinării copilului cu vârsta de până la 14 ani sau a copilului cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani.

Ziua liberă trebuie justificată cu adeverinţa de vaccinare şi în cazul însoţirii copiilor şi cu o declaraţie pe proprie răspundere de la celălalt părinte că doar unul dintre părinţi a cerut ziua liberă.

"Iniţiativa a fost coiniţiată de deputaţii Radu Molnar şi Oana Ţoiu şi susţinută de grupul USR PLUS. Guvernul României a transmis un punct de vedere pozitiv şi iniţiativa legislativă a fost adoptată în Camera Deputaţilor, camera decizională, cu susţinerea tuturor grupurilor parlamentare, cu excepţia AUR. Prevederile se aplică doar în cazul vaccinurilor anti-COVID-19, fiind o prevedere bazată pe modificarea Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru combaterea şi prevenirea pandemiei COVID", mai arată USR PLUS în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Unde a fost găsit tânărul de 23 de ani care a dispărut din Buzău, la scurt timp după ce a plecat de la locul de muncă
Unde a fost găsit tânărul de 23 de ani care a dispărut din Buzău, la scurt timp după ce a plecat de la locul de muncă

Tânărul în vârstă de 23 de ani, căutat de familie şi Poliţie, după ce a fost dat dispărut, ultima dată fiind văzut când a plecat de la locul de muncă, a fost depistat de poliţişti la intrare în Bucureşti.

 

MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.