„OMS chiar a dat-o în bară”, spune Donald Trump. Reacția Organizației Mondiale a Sănătății

donald trump
AFP

Preşedintele american Donald Trump a afirmat că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a eşuat în modul de a gestiona pandemia cu noul coronavirus, acuzând totodată organizaţia că este „foarte China-centrică”, relatează marţi dpa.

Liderul de la Casa Albă s-a făcut astfel, aparent, ecoul criticilor în sensul că OMS s-a bizuit în prea mare măsură pe informaţii din China, în faza iniţială a epidemiei.

Au fost de asemenea semne că OMS a ignorat datele din Taiwan, ce indicau existenţa de contacte, în timp ce Beijingul afirma contrariul. OMS, la fel ca Organizaţia Naţiunilor Unite, nu recunoaşte Taiwanul.

Criticile din partea lui Trump vin pe de altă parte şi pe fondul preocupărilor crescânde legate de felul în care a gestionat însăşi Casa Albă semnele iniţiale că se apropie o pandemie, minimalizând uneori riscul ca SUA să fie afectate.

Totuşi, Trump a blocat un mare număr de curse aeriene din China încă din ianuarie.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„OMS chiar a dat-o în bară. Dintr-un motiv sau altul, finanţată în mare parte de Statele Unite, totuşi foarte China-centrică. Vom analiza bine acest lucru”, a transmis Trump pe Twitter.

„Din fericire am respins sfatul său (al OMS) privind menţinerea deschisă a graniţelor cu China la început. De ce ne-a făcut o astfel de recomandare greşită?”, a adăugat preşedintele american.

Mai devreme în acest an, Trump a lăudat în mod repetat China pentru felul în care a gestionat epidemia cu noul coronavirus, care a avut originea în Wuhan.

OMS dezminte că ar fi „China-centrică”, după criticile lui Trump

 

Mai mulţi oficiali din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) au dezminţit miercuri că aceasta ar fi „China-centrică” şi au subliniat că nu e momentul pentru o reducere de fonduri, în plină pandemie, relatează Reuters.

Statele Unite sunt principalul donator de fonduri către organizaţia cu sediul la Geneva şi căreia Trump i-a reproşat marţi că nu a făcut recomandări adecvate la începutul epidemiei cu noul coronavirus.

Contribuţia SUA la OMS în 2019 a fost de peste 400 milioane de dolari, aproape dublu faţă de a doua cea mai mare din partea unui stat membru. China a plătit în ce o priveşte 44 de milioane de dolari.

„Ne aflăm încă în faza acută a unei pandemii, aşa că nu este momentul ca fondurile să fie diminuate”, a spus dr. Hans Kluge, director regional al OMS pentru Europa.

Dr. Bruce Aylward, înalt consilier al directorului general al OMS, a apărat la rândul său relaţia acesteia cu China, punând accentul pe importanţa cooperării cu autorităţile de la Beijing pentru a înţelege epidemia care a început în Wuhan.

„La începutul epidemiei a fost de importanţă absolut crucială să avem acces deplin la toate datele posibile, să mergem în teren şi să lucrăm cu chinezii pentru a înţelege” ce se întâmplă, a declarat el presei.

Acesta a justificat de asemenea recomandările OMS de a menţine deschise graniţele afirmând că autorităţile chineze au depus mari eforturi pentru a identifica şi detecta primele cazuri şi contactele acestora şi a se asigura că respectivele persoane nu călătoresc, pentru a ţine în frâu virusul.

Să nu politizăm virusul, răspunde directorul OMS criticilor lui Trump

 

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cerut miercuri ca pandemia de COVID-19 să nu fie "politizată", în răspuns la acuzațiile aduse de Donald Trump organizației, relatează AFP.

"Să nu politizăm virusul", a spus Ghebreyesus în răspuns la întrebarea unui reporter, într-o videoconferinţă de presă, îndemnând totodată SUA şi China să se "unească pentru a combate acest inamic periculos".

"Aşadar, sfatul meu (constă în) trei lucruri: vă rog, unitate la nivel naţional, fără folosirea COVID în scopuri politice. În al doilea rând, solidaritate onestă la nivel global. Şi leadership onest din partea SUA şi China", a subliniat directorul OMS

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică

Elevii care comit abateri grave vor putea fi suspendați sau exmatriculați, chiar și până în următorul an școlar, dacă Statutul elevului și regulamentul unităților de învățământ va fi adoptat de Ministerul Educației.

Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă

Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău - Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău.

Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă
Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă

Românii și-au schimbat părerea - atunci când îi întrebi ce le-ar asigura o viață de calitate.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.