Alegeri locale 2020. Cum poți vota dacă nu ai domiciliul în orașul unde locuiești

buletin de vot, urna de vot, votare
iStock

Cum poți vota dacă nu ai domiciliul în orașul unde locuiești, la aceste alegeri locale din 2020?

Trebuie reținut faptul că, la aceste alegeri locale, se poate vota numai la secţia unde alegătorul este înscris în lista electorală permanentă ori la cea unde este arondată adresa la care îşi are domiciliul sau reşedinţa, după caz.

Potrivit hotărârii BEC, citată de Agerpres, alegătorul care, până cel mai târziu în data de 4 septembrie, şi-a stabilit reşedinţa la o altă adresă decât cea de domiciliu, votează numai la secţia de votare unde este arondată strada la care îşi are reşedinţa menţionată pe actul de identitate - urmând fi înscris pe o listă electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorate permanente cu adresa de reşedinţă.

Alegeri locale 2020. Cum votezi în orașul unde locuiești

 

Alegătorul care nu şi-a preschimbat actul de identitate după modificarea limitei unităţii administrativ-teritoriale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa votează la secţia la care este arondată strada ce figurează la menţiunea privind domiciliul sau reşedinţa înscrisă pe actul de identitate.

Citește și
alegeri
Alegeri locale 2020. Harta online cu lista completă de candidați din România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Preşedintele şi membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, precum şi personalul tehnic auxiliar şi personalul însărcinat cu menţinerea ordinii votează la secţia unde îşi îndeplinesc atribuţiile, dacă domiciliază în unitatea administrativ-teritorială, iar în cazul municipiului Bucureşti, dacă domiciliază în sectorul pentru care se votează la secţia respectivă, fiind înscrişi în lista electorală suplimentară.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Alegeri locale 2020. Cu ce acte se poate vota la scrutinul din 27 septembrie
Alegeri locale 2020. Cu ce acte se poate vota la scrutinul din 27 septembrie

Biroul Electoral Central a emis o hotărâre privind aplicarea unitară a prevederilor privind exercitarea dreptului la vot la aceste alegeri locale 2020.

Alegeri locale 2020. Harta online cu lista completă de candidați din România
Alegeri locale 2020. Harta online cu lista completă de candidați din România

Expert Forum, o organizație non guvernamentală, a lansat prima platformă online care conține toți candidații la alegerile locale din 2020, conform datelor publicate de către Biroul Electoral Central.

Ce se întâmplă daca ai simptome de COVID-19 când mergi la vot. Anunțul ministrului Sănătății
Ce se întâmplă daca ai simptome de COVID-19 când mergi la vot. Anunțul ministrului Sănătății

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri că persoanele cu simptomatologie specifică noului coronavirus care se vor prezenta la vot la alegerile locale vor avea un circuit separat şi o cabină "dedicată".

AEP: Bolnavii de Covid-19 vor putea cere urna mobilă la alegerile locale
AEP: Bolnavii de Covid-19 vor putea cere urna mobilă la alegerile locale

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, afirmă că persoanele infectate cu noul coronavirus, aflate în carantină, izolare sau spitale - vor putea vota la alegerile locale folosind urna mobilă.

Alegeri locale 2020. A început campania electorală. Regulile pentru candidați
Alegeri locale 2020. A început campania electorală. Regulile pentru candidați

Campania electorală pentru alegerile locale a început vineri, urmând să se încheie pe 26 septembrie, la ora 7:00.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.