Alianţa USR PLUS a strâns peste 200.000 de semnături pentru candidatura lui Dan Barna

Dan Barna
Facebook.com

Alianţa USR PLUS a strâns peste 200.000 de semnături pentru înscrierea candidaturii lui Dan Barna în competiţia electorală pentru Preşedinţia României.

"Mulţumesc tuturor celor care au semnat. Aşa cum ştiţi, noi strângem semnăturile pe bune, în stradă, cu ajutorul colegilor şi al voluntarilor noştri extraordinari. Mai sunt câteva zile până la depunerea semnăturilor.

Legea electorală prevede că este nevoie de cel puţin 200.000 de semnături de susţinere, dar vrem să ajungem la 300.000 ca să fim siguri că autorităţile nu ne invalidează arbitrar semnături, aşa cum s-a mai întâmplat în trecut", a declarat Dan Barna, potrivit unui comunicat al USR, citat de Agerpres.

În ultimele trei săptămâni, Dan Barna a fost într-o caravană prin 25 de localităţi din Moldova, Muntenia şi Transilvania, în care a strâns semnături şi a vorbit cu oamenii despre planurile sale ca preşedinte, se arată în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Dan Barna.
Dan Barna. "Politica a ajuns să fie făcută de nemernici". Ce spune despre candidatura sa

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, că neimplicarea "oamenilor serioşi" în politică a dus la faptul că, "după 30 de ani, politica a ajuns să fie făcută de nemernici".

Şeful AEP susţine că unele ţări ne interzic să mai deschidem secţii de votare suplimentare
Şeful AEP susţine că unele ţări ne interzic să mai deschidem secţii de votare suplimentare

Doar 44.500 de români din diaspora s-au înscris pe site-ul Autorității Electorale pentru a participa la votul în străinătate pentru prezidențiale, deși au mai rămas cinci zile până la termenul limită.

Cortul de campanie al Vioricăi Dăncilă din Brașov a fost vandalizat
Cortul de campanie al Vioricăi Dăncilă din Brașov a fost vandalizat

Cortul amenajat în municipiul Braşov pentru strângerea de semnături pentru candidatura Vioricăi Dăncilă la alegerile prezidenţiale a fost tăiat de persoane necunoscute care au încercat şi să-i dea foc.

Paleologu a semnat pentru candidatura lui Barna. „Barna semnează pentru mine?”
Paleologu a semnat pentru candidatura lui Barna. „Barna semnează pentru mine?”

Candidatul PMP la alegerile prezidenţiale, Theodor Paleologu, a semnat pentru candidatura la același scrutin a lui Dan Barna, liderul USR.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.