Întrebările precum „Ce notă ai luat?”, „Ce notă au luat ceilalți?” pot duce la o depresie a copilului

×
Codul embed a fost copiat

Facem comparație între nota de la școală și diagnosticul dat de medic. Doctorul NU are voie, conform legii, să facă public diagnosticul pacientului.

Profesorul are dreptul să spună nota mea în fața clasei? Punem și noi aceasta întrebare și o legăm de depresie.

Comparația socială poate duce la depresie.

Prof. univ. dr. Ovidiu Pânișoară, Facultatea de Psihologie: „Eu întreb studenții care e salariul pe care și l-ar dori, fară să exagereze. Dublăm cifra aia. Și de mâine ești angajat! Ești ca Albă ca Zapada, apar păsarele și ciripesc în jurul tău. Pâna când afli - colegul tău a negociat un salariu de 3 ori mai mare, nu de 2 ori. Ne duce la depresie. În fața școlii. În cele mai multe țări vestice există un carnet de elev electronic. Notele le știe profesorul și le află doar elevul în cauză. Si părintele său. Nu toata clasa”.

La școală, evaluarea corectă se face în raport cu propria persoană. La începutul anului școlar, sunt la un nivel. Și, în raport cu începutul, vor fi evaluate progresele mele doar în raport cu mine. Comunicate doar mie. Aceasta înseamna motivație și construirea încrederii în propria persoană.

Citește și
doom
Zece cuvinte care au suferit modificări în DOOM 3. Cum este corect: așază/așează, înșală/înșeală, suveniruri/suvenire
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Prof. univ.dr. Ovidiu Pânișoară, Fcultatea de Psihologie:Eu compar într-o clasa elevii - deja am o problemă! Iar comparația socială – capra vecinului- societatea română învață din familie, trebuie să fii mai frumos ca celălalt, nu trebuie să fii bogat, ci mai bogat decât celelălalt e o comparație paguboasă. Ajungem să avem nivelul de creștere al depresiei extrem de mare, nu ar trebui să mă intereze nivelul clasei, eu am obținut o nota pentru ce pot eu în raport cu mine”.

Vă raportați permanent la exterior, la alții, apare neliniștea. Prima cărămidă a bolillor numite tulburare de anxietate și depresie.

Ce poate să facă părintele? Spuneți-i clar: Mă bucur să fiu cu tine!, Mă bucur de tine! - și așteptati reacția. Nu prima întrebare - Ce ai facut la școală?, Ce notă ai luat?, Ce notă au luat ceilalți?

Dr. Elena Brănaru, medic primar psihiatrie pediatrică:Un copil dacă este trist, nefericit, dacă are performanțe proaste la școală, ar fi bine să te duci undeva să întrebi, nu să-l consideri prost și ca nu ar performanțe bune la școala! E foarte important să vorbim de la om la om, nu de la poză la poză!”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Avertismentul specialiștilor: Există o populaţie vulnerabilă susceptibilă la a dezvolta diabet zaharat tip 1 post-covid
Avertismentul specialiștilor: Există o populaţie vulnerabilă susceptibilă la a dezvolta diabet zaharat tip 1 post-covid

Conferenţiar universitar doctor Anca Pantea Stoian, medic primar la Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din Bucureşti a explicat un fenomen care a apărut încă din perioada pandemiei, scrie News.ro.

Zece cuvinte care au suferit modificări în DOOM 3. Cum este corect: așază/așează, înșală/înșeală, suveniruri/suvenire
Zece cuvinte care au suferit modificări în DOOM 3. Cum este corect: așază/așează, înșală/înșeală, suveniruri/suvenire

Lector doctor Corina Popa a fost invitată în platoul emisiunii „Vorbește lumea”, acolo unde a discutat despre noutățile din DOOM 3 (Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfolofic al limbii române).

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.