Ajutorul pentru încălzirea locuinței a fost majorat. Suma maximă pe care o pot obține românii

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul a majorat la 800 de lei nivelul de venituri până la care gospodăriile au dreptul la ajutor pentru încălzirea locuinţei, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii şi Protecţiei Socială.

Plafonul maxim al veniturilor până la care se acorda până acum acest beneficiu social era de 750 lei în cazul persoanelor care se îşi încălzesc locuinţele cu gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri şi puţin peste 786 lei/persoană în cazul familiilor care folosesc energie termică în sistem centralizat.

În contextul în care, de la data de 1 septembrie 2020, indemnizaţia socială pentru persoanele vârstnice a crescut cu 14%, de la 704 la 800 de lei, măsura era necesară pentru ca acestea să poată beneficia în continuare de protecţie socială din partea statului pentru perioada sezonului rece noiembrie 2020- martie 2021.

Pentru persoanele singure care utilizează energia termică în sistem centralizat, plafonul maxim stabilit prin OUG nr.70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1.082 lei şi rămâne neschimbat.

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se bazează pe testarea mijloacelor şi se iau în considerare atât veniturile persoanei singure/familiei, după caz, cât şi bunurile deţinute de acestea, până la un prag maxim al veniturilor/persoană.Guvernul a majorat la 800 de lei nivelul de venituri până la care gospodăriile au dreptul la ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale, energie electrică şi lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii şi Protecţiei Socială, citat de Agerpres.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Plafonul maxim al veniturilor până la care se acorda până acum acest beneficiu social era de 750 lei în cazul persoanelor care se îşi încălzesc locuinţele cu gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri şi puţin peste 786 lei/persoană în cazul familiilor care folosesc energie termică în sistem centralizat.

În contextul în care, de la data de 1 septembrie 2020, indemnizaţia socială pentru persoanele vârstnice a crescut cu 14%, de la 704 la 800 de lei, măsura era necesară pentru ca acestea să poată beneficia în continuare de protecţie socială din partea statului pentru perioada sezonului rece noiembrie 2020 - martie 2021.

Pentru persoanele singure care utilizează energia termică în sistem centralizat, plafonul maxim stabilit prin OUG nr.70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1.082 lei şi rămâne neschimbat.

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se bazează pe testarea mijloacelor şi se iau în considerare atât veniturile persoanei singure/familiei, după caz, cât şi bunurile deţinute de acestea, până la un prag maxim al veniturilor/persoană.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

Cum ar urma să funcționeze Fondul de garantare a vacanțelor. Cine și cu cât va contribui
Cum ar urma să funcționeze Fondul de garantare a vacanțelor. Cine și cu cât va contribui

Actul normativ pentru înfiinţarea fondurilor de garantare a biletelor de avion şi pachetelor de servicii de călătorie ar putea fi pe masa Guvernului în septembrie, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Alin Burcea, preşedintele ANAT.

Lovitură pentru China. UE va impune tarife suplimentare pentru mașinile electrice chinezești, pentru a reduce concurența
Lovitură pentru China. UE va impune tarife suplimentare pentru mașinile electrice chinezești, pentru a reduce concurența

Vehiculele electrice cu baterii (BEV) fabricate în China vor fi în curând supuse unor tarife de import, atunci când vor fi introduse pe piața fără frontiere a UE, unde cererea pentru aceste produse ecologice a crescut vertiginos.

 

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.