Anunțul analiștilor după adoptarea bugetului pe 2019. Surprizele apărute peste noapte

×
Codul embed a fost copiat

La câteva ore de la adoptarea bugetului pe 2019, ministerul de Finanțe a publicat, aproape de miezul nopții, și forma finală a proiectului diferită însă de ce anunțase inițial Eugen Teodorovici.

Surpriză - veniturile au scăzut, cheltuielile au crescut, dar deficitul rămâne același. Cel puțin procentul de 2,55.

În bani, însă, România va avea un deficit mai mare cu 1,3 miliarde de lei.

După trei luni de amânări, ministerul de finanţe a trimis, în sfârşit, bugetul pe 2019 în Parlament. Pe un stick, un CD şi un dosar cu mii de pagini. Aleşii nu au apucat să citească cifrele venite de la Guvern, mai ales că au fost publicate pe site ul Ministerului aproape de miezul nopţii. Cu totul altele faţă de cele anunţate iniţial.

În noua formă a proiectului de buget, Ministerul de Finanţe a estimat venituri mai mici cu aproape 185 de milioane de lei, în timp ce cheltuielile au crescut cu peste 1 miliard de lei.

Citește și
Parlament, parlamentari
Când se va vota bugetul pe 2019 în parlament. Planul coaliţiei PSD-ALDE
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Creditele de angajament, adică acele cheltuieli care vor fi decontate în anii viitori, au crescut cu peste 4,6 miliarde de lei, iar deficitul, cel puţin pe cifre - creşte cu 1,3 miliarde de lei. Ca prin minune, procentul de 2,55 a rămas neschimbat"

Mădălina Prună, liderul deputaţilor USR: „Este rodul creativităţii acestor politicieni care au ignorat total Parlamentul României. Nu mă miră dacă s-au mai adăugat ceva cheltuieli în plus."

Deşi a participat, timp de o săptămână, la negocierile din coaliţie pentru buget, Călin Popescu Tăriceanu nu ştie nici el cum s-a ajuns la noile cifre.

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului: „Am să vă rog să puneţi această întrebare ministrului de Finanţe. Nu am apucat să mă parcurg documentul pe care l-am primit astăzi."

Specialiştii în economie au o singură explicaţie.

Adrian Benta, consultant fiscal: „S-au însumat toate cheltuielile cunoscute, s-au însumat toate veniturile posibile, iar diferenţele au fost estimate prin viitoare noi taxe sau transferuri de la un capitol bugetar la altul. Deci avem este o construcţie matematică care trebuia să dea",

După apariţia noilor cifre, Ministrul de Finanţe nu a dat un răspuns privind modificările operate. Şi cu o zi înainte, explicaţiile au fost vagi.

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor , declaraţie din 8 februarie: "Ceea ce contează este faptul că modul în care guvernul calculează, actoneaza şi într-un final închide anii fiscali sunt foarte aproape cu ce am estimat. Pe ce mă bazez, pe modul în care merge astăzi economia".

Guvernul a estimat pentru 2019 o creştere economică de 5,5%. Mult mai optimistă decât calculele Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale care prevăd o creştere cu cel puţin 1,5 puncte mai mică. Bugetul va fi dezbătut în Parlament săptămâna viitoare.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Guvernul a modificat Bugetul pe 2019 noaptea târziu. Când va fi votat
Guvernul a modificat Bugetul pe 2019 noaptea târziu. Când va fi votat

Bugetul pe 2019 și bugetul asigurărilor sociale vor fi votate pe data de 15 februarie, conform calendarului stabilit sâmbătă de birourile permanente ale celor două Camere.

Când se va vota bugetul pe 2019 în parlament. Planul coaliţiei PSD-ALDE
Când se va vota bugetul pe 2019 în parlament. Planul coaliţiei PSD-ALDE

Birourile permanente ale Parlamentului se vor reuni, sâmbătă, pentru a stabili calendarul dezbaterii proiectului bugetului de stat.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.