Argumentul șefei de la Muncă pentru a fi votată noua lege a pensiilor: condițiile și banii PNRR

Simona Bucura Oprescu si Natalia Intotero
Inquam/ George Călin

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu a afirmat în cadrul dezbaterii că, având în vedere negocierile pe care le avem cu privire la PNRR, rugămintea ei este să joace în echipă şi nu pe contre şi să susţină proiectul.

 

Parlamentarii AUR au venit în comisie cu pancarde cu mesajele: ”Românii egali în faţa legii”, ”Respect pentru părinţi”, ”Vrem mărire cu 60%. Cine dă mai mult?”, ”Apărăm bătrânii ţării”, Creşteţi pensiile! ”Femeia este o comoară”, conform News.ro.

În cadrul dezbaterilor, amendamentele Opoziţiei nu au fost susţinute la vot, fiind adoptate doar cele ale PSD şi PNL.

Ne aflăm în faţa dumneavoastră cu un proiect de lege în procedură de urgenţă care vizează pensiile românilor din sistemul public de pensii. Această lege are ca obiectiv principal corectarea inechităţilor, adică un român care a ieşit la pensie pe legi diferite dar care a avut aceeaşi muncă şi aceeaşi contributivitate la asigurările sociale de stat, să aibă acelaşi cuantum al pensiilor”, a spus ministrul în comisie.

Simona Bucura Oprescu a mai afirmat că de asemenea îşi doresc să aducă într-o zonă de echitate şi femeile şi bărbaţii respectiv să corecteze inechităţile în ceea ce priveşte indemnizaţia minimă socială.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Ea a precizat că rugămintea pe care o adresează este ca, ”dincolo de culoarea politică pe care o au, să înţeleagă că este o lege esenţială pentru români şi în acelaşi timp o lege esenţială pentru România. ”Având în vedere negocierile pe care le avem cu privire la PNRR, rugămintea pe care o adresez este să jucăm în echipă şi nu pe contre, fiindcă echipa este pentru România”, a spus ea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

Cum ar urma să funcționeze Fondul de garantare a vacanțelor. Cine și cu cât va contribui
Cum ar urma să funcționeze Fondul de garantare a vacanțelor. Cine și cu cât va contribui

Actul normativ pentru înfiinţarea fondurilor de garantare a biletelor de avion şi pachetelor de servicii de călătorie ar putea fi pe masa Guvernului în septembrie, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Alin Burcea, preşedintele ANAT.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.