Autoritățile pot accesa 330 de milioane de euro prin PNRR pentru a construi clădiri pentru învățământ și internate

×
Codul embed a fost copiat

Ministerul Educației alocă peste 330 de milioane de euro, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru construcția de campusuri pentru învățământul profesional dual.  

Autoritățile locale trebuie să se asocieze cu liceele, universitățile și firmele, ca să poată ridica școli, să doteze laboratoarele și să îi premieze pe elevi.

Anul acesta, mai mult de un sfert dintre liceenii care au susținut bacalaureatul nu l-au promovat și nici nu au învățat o meserie la școală.

O companie din domeniul auto a făcut un lucru pe care statul român nu l-a realizat până acum: a investit 1,2 milioane de euro pentru a construi un atelier ultramodern, unde elevii unei școli din Timișoara se pregătesc să devină electricieni și să lucreze cu roboți industriali.

Elevă: ”Am zis că e mai ok să aleg școala profesională decât liceul. Pot să fac și practică, pot să merg în anumite firme."

Citește și
Acte pensie anticipata
Surse: Comisia Europeană se aşteaptă ca România să continue să lucreze la implementarea reformei pensiilor din PNRR
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Elev: "E mai importantă o meserie, pentru că dacă urmezi o școală teoretică, nu știi dacă iei bacalaureatul sau nu. Și având o școală profesională, ai o bază”.

Compania a angajat în acest an jumătate dintre elevii care au terminat cursurile școlii duale, restul au mers către alte firme.

Mihai Cotrău, manager departament companie de automotive: "Ei au mai multe calificări, mecanică, au specializarea de electronică, de megatronică, urmează mai multe specializări în viitor."

De altfel, cerere de muncitori calificați este în toate domeniile. O tipografie are peste 70 de angajați și mai are încă nevoie de oameni pentru a funcționa la capacitate maximă.

Brândușa Budai, manager resurse umane: "I-am angajat ca ajutor tipografi, pe care i-am format ulterior pentru postul de tipograf. Iar pe domnișoare le-am angajat ca operatori pe mașinile de inspecție."

Ministerul Educației a lansat recent un apel de proiecte, prin care autoritățile pot accesa, în total, 330 de milioane de euro prin Planul National de Reziliență și Redresare. Banii sunt alocați pentru a construi clădiri pentru învățământ și internate, pentru a dota ateliere și pentru bursele elevilor.

Fiecare consorțiu poate accesa până la 21 de milioane de euro.

Dominic Fritz, primarul Timișoarei: "Toate firmele ne spun că au nevoie de personal calificat la toate nivelurile. Lucrăm să creem un consorțiu în care sunt implicate și universitățile, astfel ca un elev să parcurgă o cale profesională integrată."

Luminița Filip, director Liceul Tehnologic Energetic "Regele Ferdinand I": "Atâta timp cât merg spre un liceu tehnologic, cred că e mult mai important pentru acel copil să descopere ce meserie își dorește să urmeze în viață."

Și la Brașov, un cămin pentru elevii unei școli profesionale este deja în construcție. Investiția ajunge la aproximativ 21 de milioane de lei.

Daniela Croitoru, director Școala Profesională Germană "Kronstadt": ”În jur de 200, 200 și ceva de copii, care provin din 11 județe ale țării, în special zona Moldovei, copii care nu pot face naveta".

Anul acesta, 26,7% dintre elevii care au susținut examenul de bacalaureat nu au obținut o notă de trecere. Astfel, nu au putut să meargă la facultate, dar nici nu au învățat o meserie pe parcursul liceului.”

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Universitățile și institutele de cercetare au 170 de milioane de euro prin PNRR pentru a dezvolta tehnologii inovatoare
Universitățile și institutele de cercetare au 170 de milioane de euro prin PNRR pentru a dezvolta tehnologii inovatoare

Universitățile și institutele de cercetare au la dispoziție 170 de milioane de euro pentru a atrage în țară specialiști străini sau pentru a-i aduce înapoi pe cei români, din diaspora.

Surse: Comisia Europeană se aşteaptă ca România să continue să lucreze la implementarea reformei pensiilor din PNRR
Surse: Comisia Europeană se aşteaptă ca România să continue să lucreze la implementarea reformei pensiilor din PNRR

Comisia Europeană se aşteaptă ca "România să continue să lucreze la implementarea reformei" sistemului public de pensii, care "va fi evaluată în contextul viitoarelor cereri de plată" ale ţării în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNNR)

Fonduri prin PNRR pentru digitalizarea activității companiilor. Valoarea totală se ridică la 350 de milioane de euro
Fonduri prin PNRR pentru digitalizarea activității companiilor. Valoarea totală se ridică la 350 de milioane de euro

Firmele vor putea accesa fonduri în valoare totală de 350 de milioane de euro, prin PNRR, ca să își digitalizeze activitatea.

 

România a primit prima tranșă din PNRR de la CE, în valoare de 2,6 miliarde euro
România a primit prima tranșă din PNRR de la CE, în valoare de 2,6 miliarde euro

Comisia Europeană a efectuat joi plata pentru cele 2,6 miliarde de euro aferente primei cereri depuse de România în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, fondurile intrând deja în conturile ţării.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.