Bani europeni pentru fermierii din România. Crescătorii de ovine pot primi fonduri pentru stâne independente energetic

×
Codul embed a fost copiat

Planul Național Strategic pentru agricultură al României a fost aprobat, în decembrie, de Comisia Europeană, iar în următorii patru ani ar urma să vedem o revigorare a acestui sector cu ajutorul banilor europeni.

 

Mare parte din fondurile nerambursabile se adresează agricultorilor tineri și micilor ferme. Pentru a promova planul, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a plecat într-o caravană de informare care a ajuns și la Sibiu.

Planul Național Strategic vine ca o gură de aer proaspăt pentru agricultura din țara noastră, iar în următorii patru ani se vor putea cheltui 15,8 miliarde de euro, bani europeni. Printre cei interesați de ajutor sunt și numeroși crescători de oi din zona Mărginimii Sibiului.

Dan Albu, crescător de ovine: „Orișicum e foarte greu. Se va scumpi brânza că nu mai sunt ciobani care să mulgă”.

Florin Dragomir, crescător ovine: „Greu se mai duce omul în munte. Sunt cheltuieli mari să poată instala o stână și ar prinde bine și un ajutor pentru îngrădirea zonelor unde sunt atacate de animalele sălbatice".

Citește și
caini morti
Șase câini din rasa Kangal au fost găsiți morți la o stână din Arad. Polițiștii au deschis o anchetă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sprijinul financiar dedicat crescătorilor de oi și capre însumează 412 milioane de euro. Cei ce vor să construiască o stână nouă, independentă energetic, ar urma să poată cere un ajutor financiar nerambursabil.

Petre Daea, ministrul Agriculturii: Nu te poți duce în vârful muntelui cu bastonul, cu cojocul cu lâna afară și cu ursul lângă tine. Acolo trebuie să creem stâne și avem acest proiect. Să-i creez crescătorului respectiv condiții”.

Bani pentru fermierii afectați de calamități

Planul are inclus și un buget de peste 391 de milioane de euro, destinat fermierilor afectați de calamități și pierderi ale producției agricole din cauza secetei. Totuși, ministrul Daea spune că la acest moment culturile arată bine.

Petre Daea, ministrul Agriculturii: „Ploile care au acoperit întreaga țară au adus apa necesară în sol pentru a vegeta culturile însămânțate în toamna anului trecut. Nu ai producția sigură decât atunci când o ai în magazie cu lacătul și cheia la tine”.

Planul mai are fonduri alocate pentru revigorarea diverselor ramuri din agricultură, de la dezvoltarea micilor ferme, bunăstarea animalelor, până la construcția de noi sere.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O haită de câini vagabonzi au făcut măcel în turma unui cioban din Timiș. 65 de oi au fost sfârtecate într-o clipită
O haită de câini vagabonzi au făcut măcel în turma unui cioban din Timiș. 65 de oi au fost sfârtecate într-o clipită

O haită de câini vagabonzi ar fi făcut măcel în turma unui cioban din județul Timiș. Omul se plânge că animalele fără stăpân i-au omorât zeci de oi într-o singură zi.

Șase câini din rasa Kangal au fost găsiți morți la o stână din Arad. Polițiștii au deschis o anchetă
Șase câini din rasa Kangal au fost găsiți morți la o stână din Arad. Polițiștii au deschis o anchetă

Faptă îngrozitoare la o stână din județul Arad. Șase câini de rasă, special antrenați să păzească turmele de oi, au fost găsiți otrăviți. Animalele, rasa Kangal, au fost cumpărate din Turcia de proprietar ca să păzească turma de șacali și lupi.

De ce produsele locale de oaie nu ajung în magazinele și băcăniile din România. Explicațiile fermierilor
De ce produsele locale de oaie nu ajung în magazinele și băcăniile din România. Explicațiile fermierilor

România este unul dintre cei mai mari exportatori de oi din Uniunea Europeană. Cele mai multe animale vii pleacă spre țările arabe.

Misterul oilor „zombie”. O turmă întreagă se învârte încontinuu în cerc de 12 zile | VIDEO
Misterul oilor „zombie”. O turmă întreagă se învârte încontinuu în cerc de 12 zile | VIDEO

Sute de oi se învârt în cerc de pe data de 4 noiembrie, într-o regiune din nordul Chinei.  

Doi oameni au fost răniți după ce mașina lor a intrat în plin într-o turnă de oi, care traversa un drum național
Doi oameni au fost răniți după ce mașina lor a intrat în plin într-o turnă de oi, care traversa un drum național

A fost dezastru, aseară, pe o şosea din Prahova. Doi oameni au fost răniţi după ce maşina lor a intrat într-o turmă de oi, care traversa drumul naţional, în apropiere de Albeşti.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.