Cu cât ar trebui să reducă tarifele giganții telecom din România. Anunțul ANCOM

Cu cât ar trebui să reducă tarifele giganții telecom din România. Anunțul ANCOM
Shutterstock

Operatorii de telefonie fixă din România ar trebui să reducă tarifele cu aproximativ 30% faţă de cele percepute în prezent, informează Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Propunerea se aplică operatorilor cu putere semnificativă de piaţă, printre care Telekom, RCS & RDS, Orange sau Vodafone. Aceștia vor putea aplica, începând cu 1 august 2020, un tarif de maxim 0,097 eurocenţi/minut în cazul apelurilor fixe.

„Supunem, astăzi, consultării publice o scădere de aproximativ 30%, până la 0,097 eurocenţi/minut, a tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe, începând cu data de 1 august 2020. Continuăm astfel eforturile Autorităţii de a susţine o piaţă telecom competitivă în România, cu oferte atractive şi convenabile pentru români”, a declarat preşedintele ANCOM, Sorin Grindeanu.

Potrivit ANCOM, tarifele mai mici vor fi aplicate în cazul apelurilor naţionale, apelurilor iniţiate din Spaţiul Economic European (SEE), precum şi în cazul apelurilor iniţiate din reţele din afara SEE, dacă acordurile internaţionale în vigoare nu permit instituirea unui regim diferit de tarifare.

"În prezent, tariful maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe este de 0,14 eurocenţi/minut şi a fost stabilit de ANCOM începând cu 1 aprilie 2014", menţionează Autoritatea.

Citește și
antene telecom
Decizia ANCOM care poate aduce 110 de milioane de euro la bugetul statului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Măsura de reglementare supusă consultării publice de ANCOM completează măsurile anterioare de identificare, analiză şi reglementare a pieţelor serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe definitivate de autoritate în anul 2017.

Telefonia fixă, tot mai puțin utilizată de români

 

Cele mai recente date statistice colectate de autoritatea de reglementare în domeniu arată că, pe parcursul anului 2019, telefonia fixă a fost tot mai puţin utilizată de români, cu scăderi atât din punct de vedere al numărului de linii de acces (-7,7%, până la 3,38 milioane), cât şi din cel al traficului (-16,5%, până la 1,9 miliarde minute).

Pe fondul acestor evoluţii, anul trecut, un român a vorbit, în medie, doar 8 minute/lună la telefonul fix, în scădere cu 17% faţă de anul 2018.

În funcţie de numărul de abonaţi de la sfârşitul anului 2019, Grupul Telekom avea o cotă de piaţă de 40%, RCS&RDS de 35%, Grupul Vodafone de 23%, ceilalţi furnizori însumând 2%.

Măsurile ANCOM pentru stabilirea tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe pot fi consultate pe pagina de internet a instituţiei, iar persoanele interesate sunt invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 18 iunie 2020.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vodafone, Orange, Telekom și RCS&RDS au fost amendate de ANCOM cu 1,61 milioane de lei
Vodafone, Orange, Telekom și RCS&RDS au fost amendate de ANCOM cu 1,61 milioane de lei

Operatorii telecom Vodafone România, Telekom România Mobile Communications, Orange România şi RCS&RDS au fost amendaţi cu 1,61 milioane de lei.

Decizia ANCOM care poate aduce 110 de milioane de euro la bugetul statului
Decizia ANCOM care poate aduce 110 de milioane de euro la bugetul statului

Marii operatori de telecomunicații din România ar putea beneficia de o extindere a licențelor 3G și 4G, contra unei sume  

Instituția de stat în care salariile vor ajunge în medie la 2.200 de euro anul viitor
Instituția de stat în care salariile vor ajunge în medie la 2.200 de euro anul viitor

Deputatul USR, Cătălin Drulă, a anunțat că a fost adoptat bugetul ANCOM pentru 2020, care prevede un salariu mediu de 2.200 de euro pe lună pentru cei 700 de angajați ai instituției.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.