Mugur Isărescu: Inflația va depăşi 5%. Creşterile din toamnă nu vor fi foarte mari

mugur isărescu
Agerpres

Banca Naţională a României a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 3,4% pentru sfârşitul anului viitor, conform unei prezentări realizate luni de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

"După acest vârf care este deja în prezent, îl avem aici după noi, inflaţia care va fi anunţată peste 2 zile, sau mai degrabă după mine, ca să nu angajez pe mulţi colegi, va depăşi 5%, sau va fi în jur de 5%. Şi subliniez acest lucru pentru că de regulă când noi facem o prognoză la sfârşitul anului, să spunem va fi 5,6%, cum este şi aici, există tendinţa să se spună aşa: Banca naţională prognozează de acum înainte o inflaţia de 5,6%, preţurile vor creşte cu 5,6%. Nu este aşa. Inflaţia e deja 5%, deci mai degrabă vedem, bineînţeles şi cu acţiunea politicii monetare, care a început deja să se întărească, mai degrabă vedem o temperare a creşterilor de preţ şi acesta este efortul nostru, să menţinem inflaţia între 5 - 5,5% până la sfârşitul anului pentru ca apoi, datorită efectului de bază indicele preţurilor de consum în ianuarie coboară deja sub 5%, pe la 4 şi ceva la sută.

Am punctat şi trimestrul III şi trimestru IV, sfârşit de trimestru ca să vedeţi că aceşti 5,6% nu este o noutate. Nu este o prognoză că preţurile vor creşte de acum înainte. Prognoza noastră este că prin eforturi, inclusiv în domeniul monetar, vom reuşi să ţinem preţurile undeva între 5 şi 5,5%. Mă refer la indicele preţurilor de consum. Deci creşterile din toamnă nu vor fi foarte mari. Pentru sfârşitul anului următor datorită faptului că dispare şi efectul de bază din in ianuarie cu electricitatea şi cel din vară cu gazele naturale prognoza noastră este indicele preţurilor de consum coboară la 3,4%", a spus Mugur Isărescu, potrivit Agerpres.

Faţă de prognoza anterioară, estimarea pentru finalul acestui an este în creştere cu 1,5 puncte procentuale, iar cea pentru finalul anului mai mare cu 0,4 puncte procentuale.

Citește și
tabel
Raport BNR: Scumpirile vor reveni anul acesta pe lista de griji a românilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
iBani. Top 5 riscuri în investiții. Cum ne afectează inflația și care sunt soluțiile
iBani. Top 5 riscuri în investiții. Cum ne afectează inflația și care sunt soluțiile

Scăderi ale pieței, inflație sau volatilitate. Sunt riscurile cu care se confrontă orice investitor, însă chiar dacă vorbim de factori externi, sunt tot sub controlul nostru și chiar putem profita de astfel de momente pentru a maximiza rezultatele.

Raport BNR: Scumpirile vor reveni anul acesta pe lista de griji a românilor
Raport BNR: Scumpirile vor reveni anul acesta pe lista de griji a românilor

Scumpirile vor reveni anul acesta pe lista de griji a românilor, potrivit celor mai noi proiecții făcute de Banca Națională. Inflația va fi cu un punct mai mare față de 2020.

Inflația în România a rămas la un nivel ridicat, arată Eurostat. Cum era înainte de pandemia de coronavirus
Inflația în România a rămas la un nivel ridicat, arată Eurostat. Cum era înainte de pandemia de coronavirus

Rata inflației pe septembrie în România se menține printre cele mai ridicate cote la nivelul țărilor din Uniunea Europeană, arată datele EUROSTAT.

Cu cât au crescut prețurile în ultima lună. Cîțu: ”Se demontează propaganda găştii socialiste”
Cu cât au crescut prețurile în ultima lună. Cîțu: ”Se demontează propaganda găştii socialiste”

Inflaţia a urcat la 2,6% în luna iunie a acestui an, de la 2,3% în mai, conform datelor anunţate vineri de Institutul Naţional de Statistică. Comparativ cu luna mai, preţurile de consum au crescut cu 0,08%.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.