Raportul de țară al CE: România a ratat toate țintele stabilite. Deficit uriaș în 2021, dacă se majorează pensiile

×
Codul embed a fost copiat

România ratează toate țintele pe care și le-a stabilit în fața Comisiei Europene.

Este vorba despre educație și cercetare, cadru legislativ și deficite structurale. Asta arată raportul de țară, publicat miercuri la Bruxelles, care scrie că din 2016 și până în 2019, guvernarea trecută a produs derapaje economice uriașe. În schimb, au reușit cu brio vecinii noștri bulgari, care acum nu mai au nicio problemă. Pot adera la moneda euro.

De la debutul semestrului european, în 2011, 53% din toate recomandările specifice de țară adresate României au înregistrat progrese "limitate" sau chiar "niciun progres", notează raportul Comisiei Europene.

Ar fi trebuit să avem mai mulți români și companii care își plătesc taxele și încasări mai mari. Să reducem abandonul școlar, să creștem procentul de tineri cu studii superioare, să facem investiții și reforme structurale.

Deși am avut bani europeni la dispoziție, nu avem încă un sistem fiscal modern ori un sistem de pensii stabil. În plus, luarea deciziilor nu este predictibilă, iar companiile de stat nu sunt conduse profesionist. Perioada 2016-2019 a fost ca o întoarcere în timp pentru țară, a punctat vicepreședintele Comisie Europene care ne-a prezentat ca singura țară din Uniune la capitolul vești proaste.

Citește și
Nelu Tataru, Raed Arafat
Vești bune despre coronavirus în România: ”Toate cele 13 persoane din Gorj, negativ”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv al CE: „Sunt, din păcate, și vești mai puțin bune. În România, deficitul a fost peste 3% din PIB anul trecut și este așteptat să rămână peste 3% anul acesta și următorul. Asta reflectă o situație de lungă durată a dezechilibrelor, ca rezultat al politicilor fiscale puternic prociclice începute în 2016."

În traducere, asta înseamnă că majorările de venituri fără acoperire economică au produs scumpiri, reducere de productivitate, lipsă de investiții în infrastructură, importuri uriașe.

În schimb, Bulgaria a fost dată exemplu. Țara vecină e gata să adere la moneda Euro.

Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv al CE: „Aș vrea să subliniez un lucru pozitiv: dezechilibrele în Bulgaria au fost corectate. Asta arată că politicile și reformele susținute aduc rezultate bune."

România avea anul trecut un singur criteriu îndeplinit, din cinci, pentru a putea trece la Euro, cel al deficitului. Acum l-a pierdut și pe acela, iar drumul României până la euro se prelungește, cel mai probabil cu încă cinci ani.

Dragoș Cabat, CFA România: „Continuăm să avem și inflația cea mai mare din Uniunea Europeană și aceste dezechilibre macro, cu deficite importante, deci toți acești factori, ne duc către o continuare a instabilității economice în România, care se transferă în deprecierea leului, în inflație mare și în continuare probabil în deficite gemene importante."

Pentru următorii doi ani, creșterea economică va fi în scădere, criza forței de muncă va continua, iar investițiile sunt încă insuficiente, mai arată raportul european.

Noua lege a pensiilor este principalul factor al proiectatei creşteri rapide a deficitului guvernamental al României la 6,1% din PIB în 2021, previzionează Comisia Europeană în raportul de ţară referitor la România, publicat miercuri.

Ce deficit bugetar ar putea avea România în 2021. Avertismentul experților
 

De asemenea, ratingurile României sunt la limita inferioară a categoriei "investment grade" (recomandat pentru investiţii), cu un rating "BBB minus" sau echivalent al datoriei suverane din partea celor trei mari agenţii de evaluare financiară, evaluările fiind mult mai sensibile la viitoarea direcţie a politicii fiscale, avertizează CE. Valoarea indicatorului de detectare timpurie a stresului fiscal ("SO"), care evaluează riscul într-un an, este sub nivelul critic.

Totuşi, eşecul adoptării unor măsuri fiscale corective, compensând şi/sau modificând majorările semnificative programate ale pensiilor, constituie un risc negativ major la adresa ratingurilor României. De fapt, în 10 decembrie 2019, S&P a înrăutăţit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă exact din aceste motive, subliniază Executivul comunitar, potrivit Agerpres.

Datoria publică a României ar urma să crească semnificativ, iar decalajul sustenabilităţii bugetare pe termen mediu ar urma să se extindă, ducând la riscuri ridicate la adresa sustenabilităţii datoriei pe termen mediu. Până în 2030, datoria ar urma să depăşească 90% din PIB. Deficitul fiscal ridicat şi majorarea costurilor din cauza îmbătrânirii populaţiei cauzează riscuri ridicate la adresa sustenabilităţii bugetare pe termen lung, avertizează Comisia Europeană.

Comisia Europeană (CE) a publicat miercuri cele 27 de rapoarte de ţară din analiza "Semestrul european - pachetul de iarnă: evaluarea progreselor înregistrate de statele membre în ceea ce priveşte îndeplinirea priorităţilor economice şi sociale".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
LIVE UPDATE. Cât de eficiente sunt măsurile autorităților române împotriva coronavirusului
LIVE UPDATE. Cât de eficiente sunt măsurile autorităților române împotriva coronavirusului

Toate noutățile în timp real despre impactul coronavirusului asupra României pot fi urmărite mai jos.

Vești bune despre coronavirus în România: ”Toate cele 13 persoane din Gorj, negativ”
Vești bune despre coronavirus în România: ”Toate cele 13 persoane din Gorj, negativ”

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat miercuri că toate testele făcute persoanelor din Gorj, care au avut contact direct cu cetăţeanul italian depistat pozitiv cu noul coronavirus de autorităţile din Italia, sunt negative.

Iohannis face un nou apel la calm, după ședința CSAT, ”întrucât nu există motive de panică”
Iohannis face un nou apel la calm, după ședința CSAT, ”întrucât nu există motive de panică”

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-a întrunit, miercuri, într-o şedinţă convocată de preşedintele Klaus Iohannis, pentru a discuta măsurile necesare în contextul evoluţiei cazurilor de coronavirus.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.