Șeful Finanțelor, în presa străină: Tăierea cheltuielilor e un subiect sensibil în țară și e și an electoral

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor

Cu una dintre cele mai mari evaziuni din UE și dobânzi la datoria publică ce au ajuns deja la 6 miliarde de euro, viitorul va fi tot traiul pe datorie, prin deficite bugetare mari. De vină ar fi opinia publică, susține Marcel Boloș, șeful Finanțelor. 

România ar putea avea nevoie de şapte ani pentru a reduce deficitul bugetar până la ţinta prevăzută în regulile Uniunii Europene, în condiţiile în care guvernul de la Bucureşti se confruntă cu rezistenţa opiniei publice la măsurile de disciplină fiscală într-un an electoral, transmite Bloomberg.

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a apreciat că un regim de reduceri bugetare anuale echivalente cu 0,5% din PIB, conform noilor reguli fiscale ale UE, reprezintă o provocare "foarte dificilă". Cel mai probabil România va avea nevoie de cei şapte ani prevăzuţi de cadrul fiscal pentru a reduce deficitul bugetar până la 3% din PIB, de la un nivel de 5% din PIB prognozat pentru acest an, un ritm mai lent decât se preconiza iniţial.

"Pur şi simplu nu ştiu dacă o ajustare mai importantă este posibilă pentru noi. Este un an electoral, iar reducerile de cheltuieli sunt un subiect sensibil în ţara noastră", a spus Marcel Boloş într-un interviu pentru Bloomberg.

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a aprobat două majorări de pensii pentru acest an precum şi salarii mai mari pentru profesori şi este posibil să se confrunte cu presiuni vizând majorarea salariilor şi din partea personalului de sănătate şi poliţie, ceea ce ar însemna noi cheltuieli. Cu toate acestea, Marcel Boloş afirmă că veniturile din taxe vor fi majorate în acest an graţie măsurilor de combatere a fraudelor fiscale şi îmbunătăţirii colectării veniturilor prin implementarea tehnologiei digitale.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Chiar şi acest orizont bugetar de şapte ani depinde dacă agenţiile de rating vor considera cheltuielile electorale drept sustenabile şi vor amâna posibile retrogradări. Deşi UE a introdus o anumită flexibilitate când vine vorba de regulile fiscale, agenţiile de rating ar putea să nu fie la fel de indulgente dacă planurile de cheltuieli vor fi anunţate fără o imagine clară cu privire la venituri, a subliniat Boloş.

România, care este vizată de o procedură de deficit excesiv încă înainte de pandemie, are cel mai mic rating din categoria "investment grade" (recomandat pentru investiţii - n.r.) cu perspectivă stabilă din partea tuturor celor trei mai agenţii de rating. Fitch Ratings are programată o revizuire a ratingului România chiar săptămâna viitoare.

"Am vorbit cu agenţiile de rating care ne-au avertizat cu privire la majorările de cheltuieli publice în contextul mai larg al unui an electoral. Le-am îndemnat să ia în calcul punctele tari ale României în comparaţie cu ţările care beneficiază de un rating similar, precum nivelul ridicat al investiţiilor şi datoria publică scăzută", a precizat ministrul Finanţelor.

Anul trecut, România nu a reuşit să ţină sub control deficitul public, care a ajuns la 5,7% din PIB faţă de ţinta iniţială de 4,4% din PIB, în pofida faptului că guvernul de la Bucureşti a aprobat mai multe pachete de reduceri de cheltuieli. Asta în condiţiile în care veniturile din taxe ale României, care reprezintă 27% din PIB, se numără printre cele mai mici din UE, mai scrie Bloomberg.

România a obţinut o mai mare flexibilitate fiscală din partea UE, din cauza nevoilor de majorare a cheltuielilor cu apărarea, asistenţa refugiaţilor, sprijinul fermierilor şi rutele de export de cereale care au legătură cu invazia rusească.

Cu toate acestea, deficitul bugetar a pus România şi mai departe de ambiţia sa de a adera la zona euro în anii următori, spune Marcel Boloş. "Atâta timp cât nu intrăm pe o traiectorie clară de consolidare fiscală, aderarea la zona euro rămâne doar un obiectiv pe termen lung", a mai spus ministrul Finanţelor, Marcel Boloş

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

Cum ar urma să funcționeze Fondul de garantare a vacanțelor. Cine și cu cât va contribui
Cum ar urma să funcționeze Fondul de garantare a vacanțelor. Cine și cu cât va contribui

Actul normativ pentru înfiinţarea fondurilor de garantare a biletelor de avion şi pachetelor de servicii de călătorie ar putea fi pe masa Guvernului în septembrie, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Alin Burcea, preşedintele ANAT.

Lovitură pentru China. UE va impune tarife suplimentare pentru mașinile electrice chinezești, pentru a reduce concurența
Lovitură pentru China. UE va impune tarife suplimentare pentru mașinile electrice chinezești, pentru a reduce concurența

Vehiculele electrice cu baterii (BEV) fabricate în China vor fi în curând supuse unor tarife de import, atunci când vor fi introduse pe piața fără frontiere a UE, unde cererea pentru aceste produse ecologice a crescut vertiginos.

 

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.